- Home
- Politic
- (20.04.2022, 13:49)
- Sorin Avram
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Flutur: Alianţa PNL-PSD nu este noul USL. USL a fost împotriva cuiva şi la ceva. Acum este pentru ceva
- USL a fost o coaliţie anti-Băsescu;
- Atunci când l-am susţinut pe Florin Cîţu am sperat la mai mult;
- Am fost unul dintre prim-vicepreşedinţii care au cerut din mers această schimbare;
- A fost o răutate a unora din opoziţie care au vorbit de PNL că vă deveni unitate militară;
- Uitaţi-vă că şi sondajele, cel puţin ca şi percepţie, arată o recâştigare a PNL a încrederii de către populaţie;
- Dacă fugim fiecare pe culoarul nostru să ne concurăm, să vedem cine este mai de treabă, praf şi pulbere se alege dintr-o coaliţie.
Urmărește
572 afișări
Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur susţine că nu poate fi comparată actuala coaliţie PNL-PSD cu fosta alianţă PNL-PSD, care a funcţionat sub denumirea de USL: ”Acolo a fost o coaliţie anti-Băsescu. Aşa s-a născut. A fost împotriva cuiva şi la ceva. Acum este pentru ceva, este în special pentru România, pentru gestionarea crizelor post-pandemie şi din timpul războiului, şi e nevoie. Poate că acum un an dacă mă întrebaţi nu aveam suficiente argumente, pentru că nu ştiam că va veni războiul, era pandemia. Ai o coaliţie destul de solidă care dă o stabilitate. Asta ne mai lipsea: să nu avem nici stabilitate guvernamentală în această perioadă cu războiul la graniţă”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Gheorghe Flutur recunoaşte că a fost unul dintre cei care au dorit ca la şefia PNL să ajungă Nicolae Ciucă şi spune că a avut aşteptări mai mari de la Florin Cîţu: ”Să ştiţi că am girat (pentru Nicolae Ciucă - n.r.) aşa cum am girat şi pentru domnul Cîţu. (...) Trebuie să vă spun un lucru: atunci când l-am susţinut pe Florin Cîţu am sperat la mai mult. Am văzut care este situaţia şi am fost unul dintre prim-vicepreşedinţii care au cerut din mers această schimbare. L-am invitat la discuţii când a venit din America şi i-am spus cum stau lucrurile, care e atitudinea”.
Prim-vicepreşedintele PNL spune că, până în prezent, este mulţumit de modul de lucru al domnului Ciucă, şi ca premier, şi ca preşedinte de partid: ”Pe domnul Ciucă îl cunosc, am lucrat cu el la programul de guvernare. Este un om de foarte bună credinţă, harnic, înţelege. L-am văzut că în actul guvernamental se implică, cheamă structuri, le urmăreşte dacă au finalitate şi acum, mai nou, la partid n-am mai participat, am venit şi eu spre casă (la Suceava, unde este preşedintele Consiliului Judeţean - n.r.), că am stat acolo aproape două săptămâni cu congresul, dar întâlniri... a fost în teritoriu la Buzău, Galaţi, Brăila. Întâlnire de lucru de premier, seara întâlnire cu activul PNL. Zilele trecute întâlnire cu seniorii liberali, ieri întâlnire cu grupurile parlamentare liberale. Înţelege şi înţelege că şi în interior trebuie reconstruit pe bază de performanţă. (...) Noi suntem o echipă şi ne înţelegem bine, şi acceptă că are de învăţat din punct de vedere politic. Este mare lucru. Ne sună, ne întreabă, cum vedeţi asta, cum vedeţi …”.
Gheorghe Flutur a negat că PNL s-ar fi militarizat de când conducerea acestuia a fost preluată de un fost general de armată: ”A fost o răutate a unora din opoziţie care au vorbit de PNL că vă deveni unitate militară. Nu. Nici vorbă. Domnul Ciucă a făcut performanţă acolo unde a fost, a ieşit şi el la pensie ca oricare. Câţi oameni care vin din Armată, Poliţie nu fac politică? Sută la sută nu am văzut niciodată această chestiune. Pot să spun în schimb că are rigoare, adică noi stabilim câte ceva şi se uită, şi zice: <Dar lunea viitoare dumneata trebuie să îmi aduci materialul ăla, uite că eu am scris aicea. L-ai adus?>. <Nu l-am adus>. Rigoarea asta nu înseamnă militărie. Rigoarea trebuie să o faci şi în partid. Şi în ONG dacă vrei să fii perseverent. Mie mi se pare corect acest lucru şi PNL-ul are de câştigat. Uitaţi-vă că şi sondajele, cel puţin ca şi percepţie, arată o recâştigare a PNL a încrederii de către populaţie, undeva la un 23%, deja, asta înseamnă un partid care începe să se pună înapoi pe picioare”.
În opinia lui Gheorghe Flutur, prezenţa lui Nicolae Ciucă la şefia PNL a adus mai multă ordine în coaliţie: ”De la început am acceptat că unii sunt de stânga , unii de dreapta suntem. Dar acolo ne întâlnim să apărăm interesul tuturor românilor. Dacă te duci ca să dai o declaraţie la intrare şi una la ieşire, să arăţi cine este mai de treabă cu oamenii necăjiţi sau cine este mai de treabă cu mediul de afaceri, dumneavoastră presa nu înţelegeţi nimic, şi mai mult can-can, mai mult scandal. (...) Acum este mai multă ordine în comunicare şi înţelegere. N-am ieşit până nu ne-am pus de acord cu pachetul de măsuri economico-sociale. I-am chemat pe toţi miniştrii acolo (la coaliţie - n.r.), am întrebat Finanţele: <Ai resurse?>. Ţin minte că a venit ministrul Fondurilor Europene, domnul Boloş, spunea: <Atenţie, că încă nu am acordul Comisiei Europene pe încă 50% din pachet>. Omul a fost sincer. (...) Nu se iese din coaliţie 3-4-5 ore, până nu ne punem de acord cu nişte lucruri. Asta mi-am dorit de fiecare dată. Că dacă noi de acolo ieşim certându-ne sau dând pe surse cine a susţinut măsurile pentru pensionari sau cine s-a opus, conflictul este gata”.
Prim-vicepreşedintele PNL a ţinut să sublinieze că într-o coaliţie lucrurile stau diferit faţă de situaţia în care un singur partid este la guvernare: ”Dacă fugim fiecare pe culoarul nostru să ne concurăm, să vedem cine este mai de treabă, praf şi pulbere se alege dintr-o coaliţie. Cultura politică într-o coaliţie este total diferită decât dacă eşti singur la guvernare. Şi aici l-am văzut pe domnul Ciucă un om foarte responsabil: nu intră în polemici, în conflicte, ferm. Se sfătuieşte cu noi, ne sunăm, mai facem seara zoom-uri pe anumite teme, de exemplu pe energie. În primul rând cu echipa restrânsă de conducere, apoi cu echipa largă de conducere, cu preşedinţii de filiale. Apoi ne ducem la întâlnire cu PSD-ul cu lecţia învăţată. Am avut pe Legea offshore nişte discuţii noi între noi. Cum punem acestă problemă, când va fi pompat primul gaz? A mai fost Legea offshore discutată şi nu s-a întâmplat nimic. Staţi puţin: dăm un calendar şi ministrul Popescu a spus că în această toamnă vom avea primul miliard de metri cubi care vor fi pompaţi în reţeaua naţională”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe