Flutur: Colegiul Director PDL a acordat în unanimitate sprijin Guvernului pentru măsurile anticriză
Flutur a precizat, după şedinţa Colegiului Director al partidului, care a durat mai bine de patru ore, că toţi membrii acestui for al PDL susţin Guvernul în aceste măsuri.
El a spus că, în şedinţa de duminică seară, Guvernul urmează să aprobe aceste măsuri care, probabil, vor fi depuse luni la Parlament.
„După prezentarea făcută de primul-ministru, în unanimitate, Colegiul Director a acordat sprijin pentru aceste măsuri”, a afirmat Flutur.
Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru două proiecte de lege, dintre care unul va conţine măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea proiect va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivităţii şi reevaluarea pensiilor de invaliditate.