Flutur despre huiduielile la adresa lui Geoană: Aici este târg de mere, nu de harbuji
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, duminică, după incidentul de la Târgul merelor din Fălticeni, unde liderul social-democrat Mircea Geoană a fost huiduit de susţinători PDL, că acolo "este târg de mere, şi nu de harbuji", în timp ce Geoană a evitat că comenteze incidentul.

Flutur despre huiduielile la adresa lui Geoană: Aici este târg de mere, nu de harbuji (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"Acest târg are şi o coloratură politică o dată la patru sau la cinci ani. Vreau să spun că acesta e un târg de mere, şi nu de harbuji", a declarat şeful campaniei electorale a lui Traian Băsescu, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
Întrebat, în acest context, care era rostul prezenţei în piaţă, la Târgul merelor, a susţinătorilor PDL îmbrăcaţi în portocaliu, Flutur a răspuns că PDL este partid la guvernare în România şi în judeţul Suceava şi că este şi la conducerea Primăriei Fălticeni.
"Avem responsabilităţi. Trebuia ca să fie acest partid (n.r. - PDL) aici", a conchis Flutur.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Liderul social-democrat Mircea Geoană a evitat să comenteze incidentul, spunând doar: "Avem nevoie de unitate, şi nu de dezbinare".
La ora transmiterii acestei ştiri, Mircea Geoană a plecat din Fălticeni continuându-şi turneul electoral în judeţul Neamţ, în timp ce Gheorghe Flutur a rămas în piaţa centrală din Fălticeni şi vorbeşte cu oamenii de la standuri.
Liderul PSD Mircea Geoană a fost huiduit, duminică dimineaţă, în piaţa centrală din Fălticeni, unde, pe lângă simpatizanţi PSD, se aflau şi susţinători PDL, îmbrăcaţi în haine portocalii, care veniseră împreună cu şeful campaniei lui Traian Băsescu, Gheorghe Flutur, aflat şi el în piaţă.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

