Prima pagină » Politic » Flutur despre o colaborare PDL-PSD: Puseuri ale lui Mircea Geoană, care se visează premier

Flutur despre o colaborare PDL-PSD: Puseuri ale lui Mircea Geoană, care se visează premier

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, că informaţiile privind o posibilă colaborare PDL-PSD reprezintă "puseuri ale lui Mircea Geoană, în această perioadă, când ţine uşa cu spatele să nu intre Adrian Năstase la conducerea partidului şi se visează premier".
Flutur despre o colaborare PDL-PSD: Puseuri ale lui Mircea Geoană, care se visează premier
13 feb. 2008, 11:23, Politic

Întrebat cum comentează afimaţiile făcute de liderul PSD Mircea Geoană într-o emisiune televizată, potrivit cărora democrat-liberalii încearcă "o apropiere de partidul pe care îl conduce, încă din perioada în care era doar PD", Gheorghe Flutur a declarat că toate aceste idei sunt "puseuri ale lui Geaonă, care se visează premier".

"Sunt puseuri ale domnului Mircea Geoană în această perioadă când ţine uşa cu spatele să nu intre Adrian Năstase la conducerea partidului. Dumnealui se visează şi prim-ministru", a spus Flutur.

Vicepreşedintele PDL a arătat că formaţiunea sa este în opoziţie, este un partid de centru-dreapta, iar PSD este un partid de stânga, care "dimineaţa este la putere şi după-amiza se vrea în opoziţie".

"Noi avem o poziţie clară de adversar al PSD", a mai arătat Flutur, care a menţionat că pot exista discuţii punctuale cu PSD, în Parlament, pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale democrat-liberalilor.

Referindu-se la situaţia actuală din PSD, Gheorghe Flutur a precizat că în acest moment "există cel puţin două tabere", iar "Mircea Geoană are o problemă serioasă", întrucât "gruparea Ion Iliescu, care nici măcar nu susţine ceea ce a declarat luni liderul PSD, legat de trântirea acestui Guvern, este o grupare care devine din ce în ce mai puternică şi au o problemă de lidership".

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, într-o emisiune la Antena 3, că liderii democrat-liberali încearcă o apropiere de formaţiunea pe care o conduce, încă de pe vremea PD".