Flutur: Este un delict să fii harnic şi să ai portofoliu de proiecte?

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri că speculaţiile privind aprobarea primului pachet de lucrări din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care include judeţul Suceava, nu au suport şi s-a întrebat dacă e un delict să fii harnic şi să ai portofoliu de proiecte.

Urmărește
10 afișări

Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că nu este de acord cu "comentariile răutăcioase" legate de aprobarea primului pachet de lucrări din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii care include investiţii de o sută de milioane de euro în judeţele Suceava şi Botoşani.

"Eram cei mai avansaţi, cu proiectele pregătite. Toate judeţele României vor beneficia de Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii", a spus vicepreşedintele PDL.

El a menţionat că a cerut doar grăbirea procedurilor pentru ca licitaţiile să fie organizate mai repede şi speră că la mijlocul lunii mai să fie desemnaţi câştigătorii.

"E un delict să fii harnic şi să ai portofoliu de proiecte?", s-a întrebat Flutur.

El a mai spus că licitaţiile vor fi organizate de MDRT şi că, din câte ştie, există mai multe firme care şi-au anunţat intenţia de finanţare.

Flutur a precizat că în cadrul PNDI costurile lucrărilor vor trebui să se încadreze în standardele de cost.

Guvernul a decis începerea lucrărilor de modernizare a 300 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local din judeţele Suceava şi Botoşani, în valoare de 100 milioane euro, reprezentând primul pachet de lucrări din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, a anunţat, joi, ministrul de resort, Elena Udrea.

Lucrarea face parte din planul de modernizare a 10.000 kilometri de drumuri judeţene şi de interes local.

Pe lista tronsoanelor de drumuri care urmează să fie modernizate în cele două judeţe figurează, printre altele, Câmpulung Moldovenesc-Stulpicani, Suceava-Dolhasca, Botoşani-Cristeşti, Iaşi-Flămânzi, precum şi reabilitări de străzi în municipiul Rădăuţi şi oraşul Liteni.

Potrivit ministrului, procedurile prealabile aprobării pentru toate celelalte pachete de lucrări, incluzând câte două judeţe, vor fi finalizate până la 28 martie, astfel încât să obţină avizul Guvernului până la jumătatea lunii aprilie, în vederea organizării licitaţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici