- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Flutur: Orice zi de mitinguri cu violenţă înseamnă un mare investitor în minus pentru România
Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, marţi, că orice zi de mitinguri şi în special de manifestaţii cu violenţă înseamnă cel puţin un mare investitor în minus pentru România, iar Guvernul trebuie să intensifice dialogul şi să găsească soluţii economice pentru oameni.
Gheorghe Flutur (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)
Flutur a declarat, marţi, că orice formă de manifestare paşnică a cetăţenilor acestor ţări, legală, într-un cadru organizat, este un câştig al democraţiei.
"Sigur că ce se întâmplă în această perioadă în România, pe noi, partidul de guvernământ, nu ne poate lăsa indiferenţi. Sunt nemulţumiri din partea oamenilor, în mare parte sunt îndreptăţite, unele dintre ele sunt mai noi, altele mai vechi, vin din aceste măsuri de austeritate pe care Guvernul a fost obligat să le ia în această perioadă", a spus liderul PDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
El a subliniat că situaţii similare determinate de criza economică se petrec în toată Europa şi în întreaga lume.
"Această criză economică creează multe nemulţumiri. Eu cred că explicând mai mult oamenilor ce se întâmplă, măsurile care au fost luate, au fost măsuri apreciate de toată lumea pentru a menţine echilibrul şi stabilitatea economică a ţării", adăugat Flutur.
El a mai spus că de multe ori liderii politici obişnuiau să facă o comparaţie cu Grecia.
"Parcă ne temeam de criza economică şi de colapsul din Grecia. România şi Guvernul de la Bucureşti au luat măsuri să nu să se ajungă în situaţia care a fost în Grecia. Vă reamintesc că acolo, luni de zile, au manifestat în stradă, au fost zeci şi sute de mii oameni care au ieşit, au incendiat în Atena şi nu ştiu cu ce le-a ajutat, pentru că problema economică se rezolvă altfel, prin iniţiativă, prin credibilitate", a spus Flutur.
El consideră că actuala putere trebuie să facă tot posibilul să epuizăze dialogul şi să discute, să explice oamenilor care sunt paşii.
"Aţi văzut că foarte mulţi oameni importanţi din această ţară, reprezentanţi ai patronatelor, Consiliul Fiscal din România, reprezentanţi ai agenţiilor din turism spun clar: «am trecut prin momente grele, am luat măsurile care trebuiau luate». Este păcat acum să dăm cu piciorul şi să creăm României o imagine de ţară în care din nou anarhia anilor `90 ar putea să fie pe stradă", a mai declarat prim-vicepreşedintele PDL.
El a subliniat că nu este de acord cu violenţele, cu atacurile unor oameni certaţi cu legea.
"Respectăm demersurile civilizate şi paşnice ale oamenilor, suntem dispuşi la dialog, iar ieri (luni, n.r.) PDL a hotărât intensificarea dialogului şi din punct de vedere politic cu cei care sunt în opoziţie, cu partidele politice, iar clasa politică, în general, la aceste manifestări, în întregime primeşte o palmă. Nu ştiu dacă unii sau alţii sunt mai apreciaţi, pentru că lumea spune clar: «de 22 de ani nu este foarte uşor României». Cine încearcă să se lipească, să culeagă capital politic acum, în aceste zile, cred că va greşi", a mai spus Flutur.
El consideră că trebuie strânse rândurile, pentru a fi găsite soluţii economice pentru oameni şi s-a întrebat de unde se pot promite oamenilor că se dau mai mulţi bani.
"Trebuie să creăm locuri de muncă, ori gândiţi-vă că stabilitatea economică a acestei ţări este vitală. Orice zi de mitinguri şi în special de mitinguri cu scandal, cu violenţă, înseamnă cel puţin un mare investitor în minus pentru România. De aceea, calea de dialog este soluţia de bază şi din acest punct de vedere vom încerca să negociem, zi şi noapte, în perioada următoare, inclusiv la nivelul judeţelor, prin aceste consilii de dialog social cu patronatele, cu sindicatele", a spus Flutur.
El a arătat că şi Guvernul începe din nou negocierile, discuţiile, cu principalii actori de pe scena politică, societatea civilă, patronate, sindicate, în încercarea de a găsi împreună soluţiile.
Flutur a mai spus că pentru organizarea mitingurilor de protest ar trebui solicitate autorizaţii pentru ca demersul celor care protestează să nu fie afectat de "elementele huliganice".
"Din punctul nostru de vedere nu avem nimic împotriva protestelor organizate şi autorizate. Din păcate, dacă se manifestă într-un cadru dezorganizat, acolo pot apărea şi anumite incidente şi evenimente neplăcute. Pentru că un cadru organizat înseamnă şi o prezenţă a organelor de ordine. Aţi văzut dumneavoastră că pe lângă marea masă de oameni din Bucureşti, care sunt de bună credinţă, şi care au nişte necazuri, pe care noi le ştim, şi suntem de acord că există şi încercăm să le rezolvăm, dar apar şi elemente huliganice, cu care noi nu suntem de acord şi atunci, şi cei care doresc o manifestare paşnică sunt bruiaţi de aceste elemente. De aceea noi am solicitat să ceară autorizaţie", a conchis liderul democrat-liberal.
Gheorghe Flutur a făcut aceste declaraţii după ce a participat, la sediul ISJ Suceava, la înmânarea cheilor pentru cinci microbuze şcolare care vor deservi elevi din comune sucevene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:38
LIVE TEXT Crin Antonescu, anunţat oficial candidat unic al coaliţiei pentru prezidenţiale / Ilie Bolojan preia conducerea Senatului, Ciprian Şerban ia şefia Camerei Deputaţilor / Învestirea Guvernului ar urma să aibă loc astăzi
-
astăzi, 10:20
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat