Flutur: PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează, indiferent de ce frunze cad

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, că această organizaţie va fi nucleul politicii de centru dreapta în perioada următoare şi a subliniat că "PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează" indiferent de ce frunze cad.

Urmărește
109 afișări
Imaginea articolului Flutur: PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează, indiferent de ce frunze cad

Flutur: PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează, indiferent de ce frunze cad (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Flutur a spus că organizaţia suceveană a PDL este o forţă şi va deveni nucleul de stabilitate al politicii de centru dreapta din ţară în perioada următoare.

Prim-vicepreşedintele PDL le-a reamintit democrat-liberalilor suceveni că din Suceava a început consolidarea dreptei politice şi a subliniat că în judeţ Alianţa DA nu a dispărut şi este acum în PDL.

"Indiferent de ce frunze cad, de ce muguri apar, PDL Suceava trăieşte, este puternică. Mergem în alegeri cu sigla PDL şi nu fugim. Ne cântărim în alegeri sub sigla PDL pentru că vrem să continuăm proiecte în judeţul Suceava", a spus Flutur.

El a arătat că de la Suceava vrea să transmită un mesaj de stabilitate şi de mobilizare pentru PDL.

"Suntem maşinăria electorală cea mai importantă. Nimeni nu ne egalează. Am câştigat toate alegerile. PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează, iar testul alegerilor locale va fi un test al forţei pentru o reconstrucţie a dreptei în jurul PDL", a spus Gheorghe Flutur.

El a mai arătat că doreşte să-şi provoace colegii din PDL ca după alegerile locale să fie coagulate toate forţele de centru-dreapta din România care doresc modernizarea statului.

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava a fost validată candidatura lui Gheorghe Flutur pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Suceava şi 114 candidaţi la primării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici