"Nu ne-am născut ca să ne desfiinţăm. PLD nu va fi, în niciun caz, frate de cruce cu PD. Şi nici nu poate fi vorba de fuziuni cu nici un alt partid, chiar dacă am mai auzit despre aşa ceva", a spus Flutur într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, se doreşte doar constituirea unui pol de dreapta, în care să fie bine reprezentate curentul liberal, cel creştin – democrat şi cel popular.
"În acest centru de dreapta pe care sperăm să-l constituim, PLD va reprezenta curentul liberal. Sperăm să reuşim tot ce ne-am propus", a spus Flutur.
Acesta a avut, miercuri, la Zalău întâlniri cu fermierii din Sălaj şi cu reprezentanţi ai mediului economic din zonă.