Prima pagină » Politic » Teodor Baconschi face, luni, o vizită oficială la Londra

Teodor Baconschi face, luni, o vizită oficială la Londra

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, se va afla, luni, într-o vizită oficială la Londra, la invitaţia omologului britanic, William Hague, informează MAE.
15 mai 2011, 13:40, Politic

MAE a anunţat, la 28 aprilie, că ministrul va face vizita la Londra în pregătirea vizitei oficiale a preşedintelui Traian Băsescu în Marea Britanie. Teodor Baconschi a declarat săptămâna trecută într-un interviu că vizita şefului statului la Londra ar putea avea loc în luna iunie.

Potrivit unui comunicat difuzat de Ministerul de Externe duminică, programul vizitei ministrului include convorbiri cu omologul britanic William Hague şi cu Greg Hands, preşedintele Grupului parlamentar pentru România şi Secretar Parlamentar al ministrului de Finanţe.

Convorbirile pe care şeful diplomaţiei de la Bucureşti le va avea în capitala britanică vor urmări în principal „analizarea priorităţilor de cooperare
româno-britanică şi a posibilităţilor de dezvoltare a acesteia, în contextul obiectivului comun de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre România şi
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi realizarea unui schimb de vederi asupra unor chestiuni de interes reciproc de pe agenda europeană, regională şi internaţională”.

„Un accent deosebit va fi pus pe posibilităţile concrete de stimulare a schimburilor comerciale bilaterale şi a investiţiilor britanice în România. În privinţa priorităţilor europene, vor fi evaluate posibilele obiective comune pentru agenda de creştere şi stimulare a competitivităţii, precum şi poziţionarea faţă de negocierile viitoare privind perspectiva financiară a UE post-2013”, precizează MAE.

Teodor Baconschi va prezenta de asemenea propuneri concrete prin care România şi Marea Britanie ar putea conlucra „pentru a susţine eforturile de integrare europeană a Balcanilor de Vest şi a Politicii de Vecinătate a UE, în special a Parteneriatului Estic, ţinând cont de actualele evoluţii ale agendei europene”.

Ministrul va avea de asemenea un schimb de opinii privind procesul de reconstrucţie şi tranziţie din Afganistan şi cooperarea dintre cele două ţări în acest dosar, precum şi recentele evoluţii din Nordul Africii.