FOCUS: Averile eurodeputaţilor români în 2010 - mai multe case, maşini, bijuterii, depozite bancare

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

Urmărește
7 afișări

Averile europarlamentarilor români au crescut, în ultimul an, cu maşini, case, bijuterii, noi conturi bancare, iar unii dintre eurodeputaţi au contract şi credite.

Europarlamentarii români au trecut în medie, în declaraţiile de avere actualizate, suma de 74.000 de euro diurnă obţinută de la PE, sumă la care s-au adăugat venituri pentru transport sau pentru cheltuielile la cabinetul de eurodeputat.

Europarlamentarii români au consemnat în declaraţiile de avere şi noi proprietăţi.

De exemplu, Victor Boştinaru (PSD) şi-a cumpărat o casă de vacanţă la Sinaia, cu o suprafaţă de 60 de metri pătraţi. În acelaşi timp, eurodeputatul PSD mai are de achitat 18.000 de euro la creditul ANL contractat în 2002 şi scadent în 2022.

Cristian Preda (PDL) şi-a deschis în 2011 două depozite bancare de 50.000 de euro fiecare. El mai are deschis, din 2010, un cont la o bancă din Paris cu suma de 35 de euro. A primit, de la PE, o diurnă de 63.159,17 euro în 2010, iar de la 10 ianuarie 2011 până la 19 aprilie a încasat 24.189 de euro. De asemenea, Cristian Preda a obţinut peste 60.000 de lei pentru activităţile de cadru didactic.

Marian Jean Marinescu (PDL) a deschis un depozit la BCR Dolj de 7.962 de lei.

Oana Antonescu (PDL) şi-a cumpărat, în 2011, un apartament de peste 70 de metri pătraţi cu loc de parcare şi teren intravilan aferent construcţiei, în indiviziune. De asemenea, ea a dobândit un teren intravilan de 45 de metri pătraţi în Bucureşti. Oana Antonescu are, într-un cont la Alpha Bank, suma de 8.788 de euro. A contractat însă, tot de la Alpha Bank, un credit de 50.000 de euro.

Iosif Matula (PDL) şi-a cumpărat în anul 2010 o casă de 130 de metri pătraţi în localitatea Chişineu-Criş. La sfârşitul anului, el i-a donat fiicei sale un apartament pe care îl deţinea împreună cu soţia în aceeaşi localitate. Totodată, el a reuşit să facă economii de peste 25.000 de euro.

Monica Macovei (PDL), care deţine mai multe terenuri şi construcţii în comuna Limanu, în Bucureşti, dar şi în Corbeanca, a obţinut peste 30.000 de lei din închirierea construcţiei de la Corbeanca, în suprafaţă de 202 metri pătraţi.

Rareş Niculescu (PDL) şi-a cumpărat cu plata în rate, în 2011, un apartament de 110 metri pătraţi în Bucureşti. Rareş Niculescu are însă datorii de mai multe sute de mii de euro. Astfel, el datorează peste 40.000 de euro firmei Domenia Credit, având contractat un împrumut în 2006, scadent în 2021. De asemenea, el a contractat anul acesta un împrumut de 210.000 de la Impact Developer&Contractor.

Laszlo Tokes a contractat în 2010, la ING Bank, două credite, de 20.000 de euro şi respectiv 10.000 de euro, scadente anul acesta.

Sogor Csaba a cumpărat, în 2010, un teren intravilan la Miercurea-Ciuc în suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi, pe care l-a achitat cu suma de 52.500 de lei. Sogor a mai depus la OTP, într-un fond de investiţii, suma de 20.000 de euro.

Colegul său de la UDMR, Iuliu Winkler, a deschis un depozit bancar de 10.000 de euro la ING Bruxelles.

Claudiu Tănăsescu (PSD) şi-a cumpărat o maşină - un Land Rover Freelander, fabricat în 2010. El a făcut în acest scop un credit de 13.600 de euro.

Viorica Dăncilă (PSD) a cumpărat un apartament de 69 de metri pătraţi, în Bucureşti. A contractat însă două împrumuturi: unul la Reiffaisen, scadent în 2014, în valoare de peste 43.000 de euro şi un altul la BCR, scadent în 2015, în valoare de 65.774 lei.

Cătălin Ivan (PSD) a mai contractat, anul trecut, un credit - care se adaugă celor două deja existente - în valoare de 15.000 de euro, la ING Bruxelles.

Sabin Cutaş (PC) le-a deschis fiilor săi - Vlad şi Mara - conturi la ING Belgia, în care este depusă suma de 8, respectiv aproape 2 euro. Europarlamentarul a făcut pentru copiii săi şi două depozite şcolare, fiecare în valoare de peste 35.000 de euro. El a acordat un împrumut de peste 500.000 de lei propriului Cabinet de consultanţă - Cabinet de consultanţă Sabin Cutaş SRL. Nu se precizează însă anul în care a făcut această tranzacţie.

Adina Vălean (PNL) a achiziţionat în 2010 bijuterii de aur şi diamante de 8.000 de euro.

Ramona Mănescu (PNL) a înstrăinat în decembrie 2010 un autoturism marca SAAB, contra sumei de 10.800 de euro. Cumpărător este Urdăreanu Mihaela Adelina. De asemenea, Ramona Mănescu a contractat un împrumut de peste 40.000 de euro la ING Belgia, care se adaugă celui făcut la aceeaşi bancă în 2009.

Norica Nicolai (PNL) şi-a deschis 11 conturi bancare, în 2010 şi 2011, în care are depus în total 47.892 de euro, 31.275 de lei şi 71 de dolari.

Renate Weber (PNL) a acordat, în 2010, un dar manual către Weber Viorica de 44.000 de euro.

Cristian Buşoi (PNL) şi soţia sa, de profesie notar, au împreună 28 de conturi, depozite bancare sau fonduri de investiţii, dintre care 14 deschise în 2010 şi 2011. Cele mai recente activităţi financiare ale familiei Buşoi datează din aprilie 2011. Astfel, la 27 aprilie 2011, Cristian Buşoi şi-a deschis un cont de peste 551.000 de lei. Tot în aprilie 2011, soţia sa a devenit titulara unui fond de investiţii de peste 552.000 de lei. Biroul de notariat al soţilor Buşoi a obţinut venituri de peste 742.000 de lei.

Adrian Severin şi-a mai adăugat, în 2010, un nou cont bancar la cele peste 10 deţinute. Este vorba despre un cont la Unicredit în valoare de circa 25.000 de euro.

Daciana Sârbu (PSD) menţionează în declaraţia de avere că în 2010 a construit o anexă la Cornu la un imobil de 196 de metri pătraţi pe care îl avea din 2001. Pe de altă parte, ea a vândut un autoturism marca BMW X3, contra sumei de 26.500 de euro şi un apartament contra sumei de 350.000 de euro către o persoană numită Savin Maria. Ea şi-a terminat de achitat un credit în valoare de 219.912 euro, şi-a deschis un cont cu valoarea de 88.829 de euro şi a făcut o donaţie către Mariana Sârbu în valoare de 50.000 de euro.

Elena Băsescu (PDL) a primit sau şi-a achiziţionat, din 2007 până în 2011, bijuterii cu o valoare de 22.500 de euro. Are un credit de 6.169 de euro la Piraeus Bank scadent în 2012.

Corneliu Vadim Tudor (PRM) a donat către Lidia Vadim Tudor cota-parte pe care o deţine dintr-o casă de locuit. Europarlamentarul mai spune că are o colecţie de autografe, pe care a început să o strângă din 1997 şi a cărei valoare este, potrivit însemnării din declaraţie, "Neevaluată!!!"

George Becali scrie în declaraţia de avere că a înstrăinat un teren pentru care a primit peste 9 milioane de euro. La rubrica persoana către care s-a înstrăinat bunul, europarlamentarul a scris "Portland".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici