Video FOCUS: Sistemul american de apărare antirachetă - complex, cu dezvoltare până în 2020

MEDIAFAX vă prezintă principalele elemente tehnice ale noii arhitecturi antirachetă a SUA. Materialul are la bază date obţinute de pe site-urile Departamentului american de Apărare şi al Missile Defense Agency.

I. Scurt istoric

Secretarul Apărării, Robert Gates, i-a recomandat fostului preşedinte George W. Bush la 27 decembrie 2006 să iniţieze un sistem antirachetă în Europa, care ar avea ca bază înaintată un radar amplasat în Cehia şi zece interceptoare terestre în Polonia.

La acea dată, aceasta fusese considerată cea mai bună variantă de a proteja SUA dar şi aliaţii din Europa de "ameninţarea tot mai crescută reprezentată de Iran şi de dezvoltarea de către această ţară a sistemelor de rachetă cu rază lungă de acţiune".

Autorităţile americane anunţau însă, în toamna lui 2009, că faţă de momentul iniţial - adică anul 2006 - au apărut două schimbări majore.

În primul rând, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, s-a considerat că ameninţarea reprezentată de rachetele balistice iraniene cu rază scurtă şi medie de acţiune - tip Shahab-3 - se dezvoltă mai rapid decât fusese iniţial prognozat, în 2006. În acest context, comunitatea de informaţii din SUA a apreciat că este vorba despre "o ameninţare crescută şi mai imediată" atât la adresa forţelor americane de pe continentul european, cât şi la adresa aliaţilor europeni. Totodată, serviciile americane evaluau că ameninţarea reprezentată de rachetele balistice iraniene intercontinentale s-a dezvoltat mult mai încet faţă de estimarea iniţială.

Cea de-a doua schimbare majoră a fost legată de tehnologia americană. Practic, în ultimii ani Statele Unite şi-au dezvoltat în mod simţitor elementele legate de apărarea antirachetă, progresele fiind înregistrate mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de contracarare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. În prezent, Statele Unite dispun de sisteme de interceptare a rachetelor balistice de acest tip prin interceptoare terestre şi maritime, care funcţionează cu senzori semnificativ îmbunătăţiţi. Capabilităţile nou-dezvoltate oferă mai multe variante în ceea ce priveşte detectarea, urmărirea şi doborârea rachetelor inamice.

În plus, în urma acestor progrese tehnice, Statele Unite vor putea desfăşura o reţea de astfel de interceptoare în locul unei instalaţii fixe. Practic noua arhitectură, cu sistem distribuit de interceptoare şi senzori nu impune existenţa unui radar fix de mari dimensiuni, pe teritoriul european, de genul celui care urma să fie amplasat în Cehia. De asemenea, noua variantă de scut foloseşte o tehnologie de interceptare diferită de cea propusă în varianta Bush, ceea ce nu mai face necesară amplasarea pe teritoriul Poloniei a zece interceptoare terestre. Acestea au fost motivele pentru care secretarul Apărării, Robert Gates, a recomandat abandonarea planurilor iniţiale în ceea ce priveşte scutul antirachetă şi crearea unei noi arhitecturi.

II. Apărarea antirachetă. Faze de dezvoltare şi elemnte componente.

Cele mai multe îmbunătăţiri tehnice au fost aduse rachetelor interceptoare Standard Missile-3 (SM-3), instalate pe nave folosite în sistemul de apărare antirachetă Aegis. Create iniţial doar pentru apărare balistică, SM-3 au fost folosit, în februarie 2008, şi împotriva unui satelit aflat la partea inferioară a orbitei Pământului. Sistemul SM-3 a fost testat cu succes de 8 ori începând din 2007.

SUA plănuiesc ca într-o fază iniţială să desfăşoare nave de tip Aegis echipate cu rachete interceptoare SM-3, mişcare ce are ca avantaj o flexibilitate crescută în deplasarea interceptoarelor dintr-o zonă într-alta, dacă este necesar.

În cea de-a doua fază, SUA doresc amplasarea la sol de interceptoare SM-3 îmbunătăţite. Robert Gates explica în toamna lui 2009 că amplasarea de interceptoare pe uscat va oferi acoperire suplimentară şi va determina şi economii. Noua arhitectură antirachetă are şi avantajul că este gândită astfel încât poate încorpora în mod continuu tehnologii noi şi mai eficiente şi poate fi adaptată la diferite tipuri de ameninţăti.

De altfel, SUA speră că vor dispune în următorii cinci ani de o variantă îmbunătăţită a actualelor interceptoare SM-3 bloc 1A, şi care vor fi numite SM-3 bloc 1B. Americanii speră că în 2018 se va putea vorbi de o nouă generaţie de interceptoare - SM-3 bloc 2. SM-3 bloc2 sunt gândite ca o rachetă mult mai mare şi care va putea fi desfăşurată atât de pe uscat cât şi de la bordul navelor. Aceste interceptoare, amplasate în maximum trei locaţii, vor fi suficiente pentru a permite apărarea întregului continent european împotriva rachetelor balistice cu raza scurtă şi medie.

În ceea ce priveşte actualele interceptoare SM-3, acestea sunt instalate pe nave sistem Aegis. O navă de sistem Aegis poate avea până la 100 de rachete interceptoare la bord, în funcţie de configuraţia misiunii în care se află acestea.

O rachetă interceptoare SM-3 în configuiraţia bloc1 existentă în prezent costă între 9,5 şi 10 milioane de dolari. SUA estimează că interceptoarele care vor fi dezvoltate în anii următori vor ridica preţul la 13-15 milioane de dolari pe unitate. În ceea ce priveşte partea de cercetare pe care o implică dezvoltarea ulterioară a rachetelor interceptoare în sistem SM-3 bloc 2, SUA estimează costuri de circa 3,5 miliarde de dolar. Japonia, care participă la programul de cercetare, a dat deja peste un miliard de dolari .

Concret, noua arhitectură antirachetă a SUA cuprinde patru faze:

Faza I (aproximativ anul 2011) - desfăşurarea sistemelor de apărare antirachetă existente în prezent şi cu o capacitate dovedită, inclusiv Aegis Weapon System maritim, interceptoarele SM-3 bloc IA şi senzori, precum sistemul transportabil de supraveghere radar AN/TPY-2, pentru a răspunde astfel ameninţărilor regionale cu rachetă balistică la adresa Europei dar şi a trupelor americane de pe continent.

Faza a II-a (aproximativ anul 2015) - după teste adecvate, desfăşurarea unei variante îmbunătăţilte de interceptoare SM-3 bloc 1B, atât în configuraţie terestră cât şi maritimă, a unor senzori performanţi, scopul fiind extinderea zonei apărate împotriva unor eventuale atacuri cu rachete cu rază scurtă sau medie de acţiune.

Faza a III-a (aproximativ anul 2018) - după încheierea perioadelor de cercetare , dezvoltare şi testare, desfăşurarea unor interceptoare avansate de tip SM-3 Bloc 2A, o variantă aflată în prezent în curs de dezvoltare. Această mişcare va permite contracararea ameninţărilor cu rachete cu rază scurtă, medie şi a rachetelor intermediare.

Faza a IV-a (anul 2020) - după încheierea perioadelor de cercetare, dezvoltare şi testare, desfăşurarea unor interceptoare avansate de tip SM-3 Bloc 2B. Această mişcare va ameliora capacitatea de a contracara atacuri cu rachetă cu rază medie şi intermediară, dar şi o potenţială ameninţare la adresa SUA cu un atac cu rachetă intercontinentală.

Statele Unite doresc ca pe parcursul tuturor celor patru etape să continue cercetarea şi testarea pentru îmbunătăţirea sistemelor de senzori .

(Material realizat de Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro)