FOCUS: UNPR are, la un an, grupuri recunoscute şi poziţii în conducerea Parlamentului şi în Guvern

La un an de la constituierea oficială, UNPR are 36 de parlamentari, 15 deputaţi şi 11 senatori.

Principala problemă a Uniunii a fost recunoaşterea celor două grupuri parlamentare, pe care a obţinut-o în cele din urmă începând cu sesiunea parlamenatară actuală, când a obţinut câte o poziţie în conducerea Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor, precum şi locuri în comisiile permanente.

Structura de conducere a UNPR a rămas aceeaşi care a fost aleasă în urmă cu un an.

Preşedintele Marian Sârbu este acum şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Preşedintele de onoare, Cristian Diaconescu, deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, în timp ce preşedintele executiv, Gabriel Oprea, şi-a păstrat fotoliul de ministru al Apărării.

În plus, în urmă cu câteva săptămâni, deputatul Valeriu Steriu a fost numit preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru agricultură.

Pe lângă conducerile câtorva servicii deconcentrate în fiecare judeţ, UNPR deţine, la nivel executiv, o funcţie de secretar de stat în Ministerul Muncii (Valentin Mocanu) şi o funcţie de subprefect de Olt (Jenel Copilău).

În mare parte, nucleul conducerii centrale a UNPR s-a format în jurul unor foşti social-democraţi, pe lângă cei trei – Sârbu, Diaconescu şi Oprea – apărând şi Neculai Onţanu (secretar general), Şerban Mihăilescu, Valeriu Steriu, Aristide Roibu, Culiţă Tărîţă.

De asemenea, o serie de alţi foşti lideri locali ai PSD, cu o oarecare notorietate, fac parte din echipa UNPR: Vasile Soporan (fost lider al PSD Cluj), Georgiu Gingăraş (fost ministru PSD al Tineretului şi Sportului), Florentin Pandele (primar la Voluntari), Anghel Iordănescu, Constantin Simirad (preşedintele CJ Iaşi).

Din această cauză, principalele controverse declarative au fost purtate de UNPR cu PSD, în condiţiile în care Uniunea şi-a arogat de multe ori statutul de „unic reprezentant al stângii” în România, în acest sens înscriindu-se şi politica preşedintelui Marian Sârbu de a promova un dialog cu principalele confederaţii sindicale.

Pe plan politic, UNPR s-a remarcat prin susţinerea cvasi-necondiţionată a guvernului Emil Boc. Au existat, spre sfârşitul anului trecut, câteva ameninţări, la nivel declarativ, cu ieşirea de la guvernare dacă Executivul nu va reface salariile bugetarilor la nivel anterior diminuării cu 25%, însă după 1 ianuarie 2011, termenul-limită dat de UNPR, cei trei preşedinţi şi-au nuanţat poziţia, invocând nevoia de stabilitate politică pentru traversarea crizei.

În cele din urmă, în această primăvară, UNPR şi-a reînnoit participarea la protocolul de guvernare cu PDL şi cu UDMR.

Potrivit unor informaţii care au circulat în această primăvară, între liderii UNPR şi cei ai PDL s-a tatonat ideea unei alianţe politice sau electorale, ca reacţie la constituirea USL de către PNL şi PSD, însă deocamdată, la nivel declarativ, UNPR pare să candideze separat la alegerile din 2012.

În acest sens au venit şi anunţurile legate de candidatura lui Cristian Diaconescu pentru funcţia de preşedinte la alegerile din 2014 şi a lui Neculai Onţanu la primăria generală a Capitalei în 2012.

Au existat, în câteva momente, tensiuni între poziţiile UNPR şi cele ale Guvernului Boc, mai ales în ceea ce priveşte Codul Muncii şi codul de dialog social. Ambele legi fiind promovate prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, UNPR a depus amendamente, o mică parte, şi nu neapărat cea semnificativă, fiind reţinută de Guvern, consecinţa fiind câteva obiecţii formale ale liderilor UNPR.

Un alt moment delicat l-a constituit votul dat de patru parlamentari UNPR la moţiunea de cenzură din iunie 2010, cei patru care au votat pentru moţiunea de cenzură a opoziţiei fiind excluşi din UNPR. Trei dintre ei au fost reprimiţi în partid ulterior, excepţia făcând-o Tudor Ciuhodaru, care s-a reorientat către PC, în schimbul promisiunii unei candidaturi la primăria Iaşiului.

De celalaltă parte, angajamentul PDL de a vota iniţiativele UNPR nu a fost întotdeauna aplicat, cazul cel mai elocvent fiind cel al legii de taxare suplimentară a averilor de peste 400.000 de euro, propus de UNPR, dar care nu a putut fi adoptat de Senat deşi PDL-UDMR-UNPR deţineau majoritatea.

De asemenea, un alt proiect al UNPR, promovat în special de Gabriel Oprea, ministrul Apărării, anume păstrarea cuantumului pensiilor militare sub 3.000 lei, a provocat mai multe controverse. În timp ce anunţurile oficiale ale MApN asigurau că pensiile militare sub 3.000 lei nu vor fi afectate de recalculare, presa a prezentat câteva cazuri concrete contrare, explicaţia, tot oficială, fiind legată de dificultatea, în procesul de recalculare, a identificării tuturor adeverinţelor de venit salarial.

În structura coaliţiei de guvernare, UNPR a rămas cu un singur portofoliu ministerial, deşi fiecare informaţie despre o remaniere guvernamentală a coincis cu vehicularea numelor unor lideri ai UNPR pentru preluarea portofoliilor remaniate.

A fost cazul cu Valeriu Steriu, pentru ministerul Agriculturii şi al lui Cristian Diaconescu pentru ministerul Externelor sau chiar al Justiţiei.

În special numele lui Marian Sârbu a fost vehiculat de presă de fiecare dată când se preconizau schimbări la Ministerul Muncii, ultima remaniere, provocată de demisia lui Ioan Botiş readucând în atenţie numele celui numit de UNPR "cel mai bun specialist" în domeniu.

Liderii UNPR nu au negat niciodată interesul pentru ministerul Muncii, însă au preferat, rezervaţi, să amintească de prerogativele prim-ministrului, precizând că le vor accepta cu plăcere, dacă va fi cazul.

Deocamdată, cum criza de la Muncă nu s-a soluţionat, numirea unui titular fiind amânată după Convenţia PDL, numele lui Sârbu încă este, teoretic, în cărţi.

Dacă, în ceea ce priveşte organizarea teritorială şi reprezentarea în posturi guvernamentale – centrale sau locale – UNPR poate să îşi treacă un plus la bilanţ, în ceea ce priveşte opţiunile de vot.

În urmă cu aproape un an, liderii UNPR se declarau optişti, avansând scoruri între 7 şi 13%. Mai multe sondaje din ultima vreme plasească partidul sub pragul electoral, la 2%, în timp ce unele institute nici nu au inclus UNPR în ancheta privind intenţiile de vot.