”Am 33 de ani şi mare parte din viaţa mea de până acum, am luptat pentru cauzele pe care le-am considerat drepte (…) Am scris peste tot că Basarabia e România, un adevăr care trebuie înţeles de fiecare român. Ne-am gândit care este următorul pas, şi următorul pas este această candidatură a noastră, următorul pas este Parlamentul European, următorul pas este să fim noi soluţia. Încă nu suntem, din păcate, reprezentaţi politic. (…) Ţara noastră este mică şi teritorială. E mică pentru că avem, astăzi, din păcate, conducători mici. Noi vrem ca ţara noastră să fie una mare, a declarat George Simon.
El a mai afirmat că nu are experienţă de politician, dar are ”dorinţa de a învăţa lucrurile pe care nu le stăpâneşte”.
”Nu ştiu să vorbesc ca un politician, şi nici nu-mi doresc să vorbesc ca un politician, despre lucruri pe care nu le cunosc. Vă asigur că am buna credinţă de a le învăţa, dar pornim campania noastră, ”România Mare în Europa” de la lucrurile pe care le stăpânesc şi pe care am expertiză. ”România Mare în Europa ” înseamnă Basarabia unită cu ţara, înseamnă apărarea drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, acelor din Timoc şi Cernăuţi, acelor din Bugeac şi Transcarpactica şi până în Peninsula Balcanică (..) O să adăugăm sub egida ”România Mare în Europa” şi alte teme: apărarea capitalului românesc, resursele noastre naturale, pădurile şi munţii noştri”, a mai spus Simion.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc la sfârşitul lunii mai. Până în prezent şi-au mai anunţat candidatura, printre alţii, comisarul european Corina Creţu, fostul premier Dacian Cioloş şi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu.