Procurorii DNA Târgu Mureş au dispus urmărirea penală şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a lui Goga Octavian, la data faptei deputat şi administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată, şi a 3 persoane fizice, dintre care 2 administratori ai unor societăţi comerciale, pentru comiterea în forma autoratului şi a complicităţii a infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada 22 august 2018 – prezent, Goga Octavian, împreună cu administratorul de drept al societăţii pe care o controla, ar fi creat condiţii artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect ”Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
Concret, cei doi inculpaţi, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi, ar fi depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări şi livrarea unor materiale de construcţii, în scopul îndeplinirii condiţiilor impuse de finanţator.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.
Judecătorii Tribunalului Mureş au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpaţi, respectiv Goga Octavian şi alte două persoane fizice.
Octavian Goga a ocupat funcţia de deputat în legislatura 2016-2020 din partea Partidului Mişcarea Populară. În iunie 2017, a trecut la Partidul Social Democrat.