„Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie”, spune fostul ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, după ce un judecător al Curţii de Apel Ploieşti a decis suspendarea executării hotărârii prin care CCR a anulat alegerile prezidenţiale.
„E pur şi simplu, o soluţie aberantă care decredibilizează justiţia profesionistă. Nu poate avea nicio consecinţă. Dar, sigur, toată propaganda izolaţioniştilor va spune: uite, vom avea turul 2 înapoi!”, spune Aloina Gorghiu, pe Facebook.
„Procesul electoral merge mai departe. E în baza unei alte HG. E o procedură diferită, pendinte, neanulată. Orice persoană interesată poate ataca. Hotărârile CCR sunt definitive şi obligatorii pentru toată lumea, indiferent de ce zice oricine, chiar dacă e o instanţă. Una care nu ştie carte. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate”, a mai spus Gorghiu.
Curtea de Apel Ploieşti a decis joi să suspende executarea hotărârii prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a anulat alegerile prezidenţiale din 2024.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziie Curţii de Apel Ploieşt.
Decizia Curţii de Apel Ploieşti este cu drept de recurs la Instanţa Supremă în 5 zile de la pronunţare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti.