Fostul ministru Decebal Traian Remeş a murit

Publicat: 14 02. 2020, 18:58
Actualizat: 23 08. 2021, 15:44

Fostul ministru Decebal Traian Remeş a murit, vineri seara, acasă, în Baia Mare, după ce joi, familia a cerut externarea.

„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunţată că a murit”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorina Pintea, directorul Spitalului Judeţean Baia Mare.

Decebal Traian Remeş a fost ministru al Agriculturii în 2007 şi ministru al Finanţelor Publice în perioada 1999 – 2000.

Fostul ministru a fost condamnat, definitiv, în februarie 2012, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare în urma unui scandal în care Remeş a fost acuzat că ar fi traficat influenţa pentru a favoriza nişte firme să obţină contracte, în schimbul unor maşini de lux şi produse alimentare.

Remeş a fost eliberat condiţionat în februarie 2014.

Decebal Traian Remeş avea 71 de ani.