”Este acelaşi stil în care doamna Kovesi ameninţa când CCR, când Parlamentul. Nu-i prima dată, însă, i-a fost permis acest mod de acţiune pentru că este cea care are cătuşele şi poate să mi le pună şi mie şi dumneavoastră şi copilului meu şi cui vrea. De altfel, am aflat prin DNA, este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia dintre nepoţi, adică îi va aresta părinţii”, a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu, la România TV, solicitat să comenteze decizia Codruţei Koveşi de a merge la CSM să îşi susţină o colegă.
Traian Băsescu a afirmat că dorinţa de răzbunare a procurorilor se răsfrânge asupra copiilor săi, reamintind de cazul fratelui său Mircea Băsescu.
”Se pare că da, fratele este în închisoare, nu avrut nimeni să vadă că banii de care vorbea tot Căpăţână i-a luat, i-a gestionat şi au ajuns la preşedinta Tribunalului Slatina. Slavă Domnului că nu i-au confiscat şi casa prin hotărârea Curţii de Apel Constanţa”, a răspuns Băsescu, intrebat dorinţa de răzbunare a procurorilor se răsfrânge asupra fiicelor sale.
Traian Băsescu a refuzat să dezvăluie deocamdată care este componenţa grupului de procurori.
”În linii mari o cunosc dar nu o să o fac publică. Sunt câţiva procurori foarte apropiaţi doamnei Kovesi pe care i-a cărat şi consilieri, i-a pus şi în funcţii după ce au rezolvat anmite dosare. (…) Va veni şi o zi când o să trebuiască să fac publice numele”, a răspuns Traian Băsescu, întrebat care este componenţa grupului de procurori.
Citeşte şi: Băsescu: Oprea este primul pasager acuzat de omor pentru un accident auto. Votul Senatulu va fi folosit în campanie pe modelul „corupţia ucide”
Citeşte şi: Traian Băsescu: Dacă va fi în avantajul partidului voi candida. Vom face nişte analize sociologice
Citeşte şi: Fostul preşedinte Traian Băsescu: Republica Moldova nu va fi niciodată membră a UE sau ”nu în următorii 20-30 de ani”/ Extinderea NATO, război
Citeşte şi: Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, este audiată la DNA. Procurorii au citat-o într-un dosar de corupţie