Fostul primar din Baia Mare Cristian Anghel, condamnat pentru corupţie, va fi eliberat condiţionat-2

Fostul primar din Baia Mare Cristian Anghel, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie, va fi eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Maramureş a respins, marţi, recursul procurorilor DNA la sentinţa privind eliberarea condiţionată a acestuia, decizia fiind definitivă.

Urmărește
279 afișări

Tribunalul Maramureş a judecat, marţi, recursul făcut de procurorii DNA Cluj la sentinţa Judecătoriei Baia Mare care a dispus eliberarea condiţionată a fostului primar Cristian Anghel, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii DNA Cluj au cerut ca Anghel să rămână în arest deoarece este pericol social, în timp ce avocaţii apărării au depus în instanţă un memoriu semnat de peste 30 de colegi de detenţie ai lui Anghel, în care aceştia arată că fostul primar a avut o conduită ireproşabilă în închisoare.

Anghel a spus, în faţa instanţei, că ar dori să fie eliberat pentru că nu reprezintă un pericol social şi ar dori să îşi reia activitatea la catedră.

"Aş dori să îmi reiau activitatea la catedră, să îmi dau al doilea doctorat, merit să fiu liber şi să mă reintegrez în societatea pe care am condus-o timp de 17 ani. Eu cred că sunt reabilitat, am muncit peste 70 la sută din totalul perioadei de detenţie şi nu reprezint un pericol social", a spus Anghel.

Expertul în comunicare de la Tribunalul Maramureş Anamaria Miclăuş a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanţa a respins recursul DNA, sentinţa fiind definitivă şi executorie, adică va fi pusă de îndată în aplicare.

"Fostul primar Cristian Anghel ar putea fi eliberat chiar în cursul zilei de marţi, după ce sentinţa va fi comunicată Penitenciarului Baia Mare. Procurorii DNA Cluj au depus la ICCJ o cerere de strămutare a dosarului privind cererea de eliberare condiţionată, iar dacă această cerere va fi admisă hotărârea Tribunalului Maramureş de astăzi (marţi - n.r.) va fi desfiinţată, dar deocamdată aceasta este executorie, adică se pune în aplicare", a spus Miclăuş.

Cererea de strămutare va fi judecată de ICCJ în 7 aprilie.

Cristian Anghel, la acea vreme primar PNL în Baia Mare, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, la sfârşitul lunii septembrie 2007, fiind acuzat de abuz în serviciu în legătură cu supraevaluarea unui imobil din localitate, astfel că s-ar fi prejudiciat bugetul administraţiei municipale cu aproape 400.000 de euro.

Cristian Anghel a fost condamnat, la jumătatea lunii martie 2010, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executarea pedepsei, după ce instanţele inferioare îl achitaseră.

Anghel a depus o contestaţie în anulare împotriva sentinţei Curţii de Apel Cluj.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 25 iunie 2010, cererea lui Cristian Anghel de strămutare a procesului său de la Curtea de Apel Cluj. Astfel, instanţa supremă a stabilit ca magistraţii Curţii de Apel Bacău să judece contestaţia în anulare a fostului primar din Baia Mare. În luna septembrie 2010, magistraţii Curţii de Apel Bacău au respins ca nefondată contestaţia în anulare făcută de acesta.

Judecătorii au pus sechestru pe bunurile primarului, acesta având de plătit Primăriei Baia Mare un prejudiciu de aproximativ 394.000 de euro.

Eugen Iordăchescu, unul dintre avocaţii lui Anghel, declara că fostul primar din Baia Mare s-a îndreptat împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susţinând că procesul în care a fost judecat edilul pentru infracţiuni de corupţie la Curtea de Apel Cluj nu a fost unul echitabil.

În 2 aprilie 2010, Tribunalul Maramureş a decis întreruperea, pentru 30 de zile, a executării pedepsei de doi ani şi şase luni de închisoare a lui Cristian Anghel, pentru rezolvarea unor probleme administrative de la Primăria Baia Mare, ulterior condamnatul fiind reîncarcerat.

Cristian Anghel şi-a ispăşit o parte din pedeapsă în Penitenciarul Gherla, iar în 19 octombrie 2010 a fost transferat la Penitenciarul Baia Mare. Pe toată durata detenţiei, fostul edil a lucrat pentru a putea ieşi mai repede din închisoare.

În ianuarie 2011, Judecătoria Baia Mare a admis propunerea Penitenciarului de eliberare condiţionată a fostul primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie.

Ulterior, procurorii DNA Cluj au făcut recurs la decizia Judecătoriei Baia Mare privind eliberarea condiţionată a lui Cristian Anghel, astfel că acesta a rămas închis până la judecarea recursului.

Cristian Anghel a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL în mandatul de un an al lui Crin Antonescu la şefia PNL, apoi a fost membru al BPC şi preşedintele filialei Maramureş a partidului. După condamnare, mandatul său de primar a încetat de drept. De asemenea, el a demisionat din PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici