- Home
- Politic
- SUCEAVA, (25.04.2015, 15:30)
- Tibi Bujdei
Fostul secretar de stat în Ministerul Turismului Corneliu Popovici, ales preşedinte al PMP Suceava
Fostul secretar de stat în Ministerul Turismului Corneliu Popovici a fost ales, sâmbătă, preşedinte al filialei Suceava a Partidului Mişcarea Populară, acesta declarând că îşi propune ca la alegerile locale viitoare organizaţia să obţină 15 la sută din voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul secretar de stat în Ministerul Turismului Corneliu Popovici, ales preşedinte al PMP Suceava
Popovici, care a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PMP Suceava, a declarat în faţa celor peste trei sute de delegaţi la Conferinţa judeţeană de alegeri a PMP Suceava că organizaţia PMP Suceava este una puternică, având 2.500 de membri şi că până în iunie va avea 3.000 de membri.
El a spus că primari în funcţie de la alte partide "trec pragul" la PMP, în care văd o forţă politică cu care să poată promova proiectele locale întrucât sunt dezamăgiţi de Guvernul PSD, dar şi de faptul că noul PNL nu face nimic din ceea ce a promis.
Preşedintele PMP Suceava a arătat că organizaţia judeţeană a acestui partid a reuşit la câteva luni de la înfiinţare, la alegerile europarlamentare, să obţină aproape cinci la sută din voturi, deşi la acea dată "frăţia locală USL-PDL" a făcut tot posibilul ca PMP să nu treacă de 1 la sută.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Totodată, el a spus că la alegerile prezidenţiale, PMP Suceava a obţinut aproape şase la sută din voturi în condiţiile în care "PSD şi PNL coafat" au acţionat pentru a diminua scorul electoral al acestei formaţiuni care nu a avut reprezentare în jumătate din secţiile de votare din judeţ.
"Voturile PMP au făcut ca Ponta să nu câştige alegerile în judeţul Suceava", a spus Popovici.
El a arătat că proiectul său este de întărire a organizaţiei judeţene astfel încât, la alegerile locale din 2016, PMP Suceava să obţină 15 la sută din voturi.
Corneliu Popovici a fost lider al PSDR Suceava şi apoi vicepreşedinte PSD, iar în 2009 a fost numit secretar de stat în Ministerul Turismului în primul Cabinet Emil Boc, el fiind atunci propus de PSD.
În octombrie 2009, el a demisionat din PSD şi s-a înscris în PDL.
În februarie 2010, după desfiinţarea Ministerului Turismului şi înfiinţarea MDRT, Corneliu Popovici a fost numit consilier la cabinetul ministrului Elena Udrea, în relaţia cu administraţiile publice locale, iar în iulie 2013 a fost desemnat coordonator al PMP Suceava.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe