Prima pagină » Politic » Fostul şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, achitat definitiv pentru trafic de influenţă

Fostul şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, achitat definitiv pentru trafic de influenţă

Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost achitat definitiv în procesul privind acuzaţiile de trafic de influenţă. Decizia instanţei este defintivă.
Fostul şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, achitat definitiv pentru trafic de influenţă
Petru Mazilu
11 feb. 2022, 13:07, Politic

Iniţial, Valeriu Zgonea fusese pedepsit la trei ani de închisoare cu executare.

Potrivit deciziei de vineri, se respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 126/03.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul care-l vizează pe Valeriu Zgonea.

Ca urmare, îl achită pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, a mai decis instanţa.

Decizia este definitivă.