Fostul viceprimar al Sectorului 3, numit administrator public al Bucureşiului
„Am urmărit, de-a lungul timpului, activitatea şi conduita lui Lucian Judele şi am apreciat profesionalismul şi seriozitatea cu care acesta şi-a asumat fiecare responsabilitate. Experienţa sa administrativă, alături de buna colaborare pe care am avut-o cu USR pe domenii esenţiale pentru Bucureşti – o colaborare confirmată şi de votul bucureştenilor – sunt garanţii că el va aduce un plus de eficienţă şi transparenţă în administraţia Capitalei. Bucureştiul are nevoie de oameni competenţi şi dedicaţi interesului public, iar Lucian este exact un astfel de om”, a spus Nicuşor Dan.
Lucian Judele este în prezent consilier general din partea USR în Consiliul General al municipiului Bucureşti şi a fost viceprimar al Sectorului 3 în mandatul 2020-2024.
Direcţiile şi instituţiile pe care noul Administrator Public le va avea în coordonare sunt următoarele: Direcţia generală servicii publice, Direcţia de Mediu, mai puţin Serviciul avize şi acorduri, Direcţia generală management proiecte cu finanţare externă, Direcţia relaţia cu ONG-uri, Sindicate şi patronate, Direcţia relaţii externe şi protocol, Administraţia Lacuri Parcuri Agrement Bucureşti (ALPAB), Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti (Proedus), Administraţia Străzilor Bucureşti, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Administraţia Părcului Natural Văcăreşti.
Surse politice au precizat pentru Gândul că Vlad Voiculescu, preşedintele USR Bucureşti, negociază cu Nicuşor Dan pentru numirea lui Lucian Judele în funcţia de city-manager. Acesta din urmă ar urma să primească în atribuţii spitalele din Bucureşti. Potrivit surselor Gândul, Vlad Voiculescu i-ar fi promis lui Nicuşor Dan susţinere la prezidenţiale în schimbul Administraţiei Spitalelor din Bucureşti.