Firea a declarat, marţi, la Primăria Capitalei, că împotriva sa a fost dusă o campanie murdară, de demonizare şi demolare, iar soţul său, primarul de la Voluntari, l-a sunat pe Ludovic Orban în noaptea alegerilor pentru a-l întreba dacă e convins că a făcut bine ceea ce a făcut.
„Au fost minciuni de campanie. De altfel, când soţul meu l-a sunat pe domnul Orban în noaptea alegerilor şi l-a întrebat de ce m-a defăimat, de ce a ales calea urâtă a unei campanii negative, de ce m-a demonizat, de ce m-a demolat, dacă e convins că a făcut bine, dacă e convins că pentru bucureşteni e mai bine să fie domnul Dan, în condiţiile în care inclusiv adversarii îmi recunosc capacitatea de muncă şi de implicare, domnul Orban a spus
Firea a explicat şi de ce nu a aşteptat rezultatele exit-poll la sediul partidului.
„În timpul săptămânii, s-a luat această decizie de către echipa de comunicare, să aştept exit-poll-ul la Primărie sau la PSD Bucureşti şi să se facă declaraţii de către conducerea naţională în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în toată ţara. Dacă ar fi fost un rezultat bun al exit-poll-ului, să vin în jurul orei 21.30, după declaraţiile oficiale, să facem şi noi o declaraţie de presă. Aşa s-a stabilit. Eu nu fug de răspundere. Nu am fugit niciodată de răspundere şi nu am de ce să mă ruşinez. Am obţinut foarte multe voturi, mai ales într-o campanie dusă numai pe minciuni la adresa mea”, a mai spus Firea.
Nicuşor Dan a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, în vreme ce actualul primar Gabriela Firea a obţinut 37,99%, conform datelor parţiale ale Biroului Electoral Central (BEC) centralizate până marţi la ora 9,00, după numărarea a 97,46% dintre voturi.