FOTO | Întâlnire Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, la Bruxelles: L-am asigurat că România este o ţară stabilă. Am propus ca proiectul bugetului zonei euro să fie deschis şi pentru noi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la finalul întâlnirii bilaterale avute cu Emmanuel Macron, la Bruxelles, că a discutat "foarte pe scurt" şi despre situaţia din România, precizând că a dat asigurări că ţara este stabilă şi formarea unui nou Guvern nu este “o problemă”.

Urmărește
1721 afișări
Imaginea articolului FOTO | Întâlnire Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, la Bruxelles: L-am asigurat că România este o ţară stabilă. Am propus ca proiectul bugetului zonei euro să fie deschis şi pentru noi

Klaus Iohannis: Situaţia din ţară, discutată "foarte pe scurt" cu Emmanuel Macron. L-am asigurat că ţara este stabilă

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 

"Eu îi asigur pe toţi cu care mă întâlnesc că România este stabilită şi chiar dacă în momentul de faţă se lucrează la formarea unui nou Guvern nu afectează procesele în care este implicată România", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că situaţia internă a Românie a fost discutată "foarte pe scurt".

Klaus Iohannia a afirmat că îi asigură pe parteneri din proprie iniţiativă că România este o ţară stabilă.

"Este important să spun partenerilor de discuţii că suntem o ţară stabilă. Nu este o problemă dacă se schimbă Guvernul", spus preşedintele.

Klaus Iohannis a avut, o întâlnire bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Bruxelles, iar întrevederea dintre cei doi şefi de stat a durat aproximativ 30 de minute, precedând lucrările Consiliului European.

Iohannis: Întâlnirea cu Macron, foarte, foarte bună. Vom lucra pentru întărirea formatelor europene

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a convenit cu Emmanuel Macron, ca România şi Franţa să colaboreze pentru întărirea unor formate europene, afirmând că în cadrul întâlnirii bilaterale au fost discutate teme precum Schengen, bugetul zonei euro şi directiva muncitorilor detaşaţi.

"Am avut o primă întâlnire aşezată bilaterală cu preşedintele Macron. Am abordat într-un timp foarte scurt multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare şi bilaterală şi formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu pe Schengen, despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a afirmat că întânirea cu preşedintele Franţei a fost "foarte, foarte bună".

Preşedintele a precizat că a discutat cu omologul său francez despre directiva europeană privind detaşarea muncitorilor.

"Doreşte să colaboreze cu noi, am arătat toată deschiderea pe acest dosar. (...) Trebuie să găsim soluţii care satisfac şi o parte şi cealaltă. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să rămână fiecare pe poziţia lui. Trebuie discutat, trebuie negociat, trebuie soluţionată chestiunea", precizat Iohannis.

Cei doi au discutat şi colaborarea de a colabora pentru a întări formate europene.

"Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene. Am propus printre altele ca proiectul bugetului zonei euro, propus de preşedintele Macron, să fie deschis şi pentru alţii, pentru noi, care acum nu suntem în zona euro, dar avem acest obiectiv şi suntem interesaţi să colaborăm", susţinut Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici