Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis au ajung la Muzeul Satului în jurul orei 19:00, cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate, vizita celor doi fiind programată iniţial pentru ora 17:30. În cele 40 minunte petrecute la Muzelul Satului, cuplurile prezidenţiale au vizitat Casa de la Şanţ din Bistriţa, unde Brigitte Macron şi Carmen Iohannis au primit vase din ceramică de Horezu, Biserica de la Dragomireşti, Maramureş, o casă din Teleorman şi Casa de la Jurilovca, unde Emannuel Macron şi Klaus Iohannis au primit opinci.
Lăutarii din Teleorman au interpretat mai multe cântece tradiţionale, alături de ei fiind şi ansamblu de dansatori de muzică populară. Emmanuel Macron a zăbovit la Casa de la Jurilovca unde o interpretă de muzică populară a cânt la nai melodia La vie en rose, preşedintele Franţei întorcându-se din drum şi exprimându-şi aprecierea.

Preşedintele Franţei a declarat, la final, că vizita la Muzelul Satului a fost extraordinară. „A fost foarte important pentru mine să petrec o vreme alături de domnul preşedinte şi de soţiile, noastre în aceast loc tradiţional. A fost o mare oportunitate şi o mare plăcere (…) A fost extraordinar. Noi avem aceleaşi tradiţii. Am descoperit patrimoniul cultural”, a declarat Macron la plecare.

Emanuel Macron a promis că va reveni în anul 2018, în România, pentru a planta un stejar. ”În urmă cu 90 de ani, un francez a venit să planteze un stejar de 10 ani (…) I-am spus preşedintelui că mă voi întoarce, pentru a planta un nou stejar, anul viitor”, a declarat Macron, referindu-se la stejarul plantat de generalul Henri Berthelot, la Iaşi, în 1927, stejar din care premierul Tudose i-a dăruit lui Macron o crenguţă, la întâlnirea pe care cei doi au avut-o joi.

Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Macron la Bucureşti – o vizită în întârziere ”au ralenti”. Preşedinţii şi soţiile lor nu au grăbit vizita la Muzeul Satului, amânând recepţia de la Palatul Cotroceni
Citeşte şi: USR îi cere lui Macron să ia atitudine faţă de intenţia Guvernului de a schimba legile justiţiei
Citeşte şi: Macron a difuzat live, pe Facebook, primirea sa la Cotroceni, în timp ce Preşedinţia nu a transmis evenimentul. Schimbul de tweet-uri între preşedinţi
Citeşte şi: VIDEO | Momentul în care preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, salută în limba română Garda de Onoare | GALERIE FOTO cu cele două cupluri prezidenţiale
Citeşte şi: Vizita lui Macron în ROMÂNIA | Preşedintele Franţei vrea reformarea Spaţiului Schengen şi cere susţinerea României: Chiar şi cu România şi Bulgaria în afara Spaţiului Schengen migranţii tot au intrat în UE