Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a postat, vineri, un text pe blogul său pe care l-a intitulat „Sibiul câştigă un ministru”.
Înainte de a-l felicita pe colegul său, Ion Ariton, pentru obţinerea unui post de ministru, Turcan face aprecieri cu privire la remanierea făcută de către premierul Emil Boc.
„Remanierea guvernamentală care s-a produs ieri (joi – n.r.) a fost una semnificativă, cel puţin sub aspect cantitativ. Opţiunea mea a fost mai dură, dar remanierea este, fără discuţie, un pas înainte, un lucru bun”, scrie Raluca Turcan.
Raluca Turcan vorbeşte apoi despre faptul că actuala remaniere i-a adus Sibiului şi organizaţiei PDL Sibiu un ministru, în persoana lui Ion Ariton, preşedinte al organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor.
„Şi Sibiul şi PDL Sibiu meritau un ministru şi este bine că acum îl au. Sper că acest lucru va însemna pentru sibieni un sprijin mai semnificativ de la centru pentru diversele proiecte pe care le are judeţul. Trebuie să se cunoască faptul ca avem un ministru, iar Sibiul trebuie să fie ajutat cum nu a fost niciodată până acum. Este o mare responsabilitate pe umerii domnului Ariton şi ştiu că va face eforturi să împlinească aşteptările – la fel de mari – care există în ceea ce îl priveşte”, spune Turcan.
Potrivit acesteia, pentru PDL Sibiu, desemnarea unui ministru din Sibiu înseamnă „o recunoaştere de către conducerea centrală a performanţelor electorale din ultimele alegeri – parlamentare şi prezidenţiale”.
În plus, vicepreşedintele PDL îşi exprimă speranţa că această numire, prin care PDL „a dat un semnal sibienilor că îi respectă” va avea „greutate şi va conta” la următoarele alegeri.
În final, Turcan îi urează succes ministrului Ariton.
Ion Ariton – ministru al Economiei, Gheorghe Ialomiţianu – ministru al Finanţelor, Valerian Vreme – ministru al Comunicaţiilor, Ioan-Nelu Botiş – ministru al Muncii, Anca Boagiu – ministru al Transporturilor, Valeriu Tabără – ministru al Agriculturii au depus jurământul, vineri, în faţa şefului statului.