Democraţii sunt vulnerabili în sondaje şi au apelat din nou la fostul preşedinte Barack Obama, la fostul preşedinte Bill Clinton şi la fostul secretar de Stat Hillary Clinton pentru a le purta campanie electorală, deoarece preşedintele Biden îşi păstrează un program uşor la mai puţin de o săptămână de la alegerile de la jumătatea mandatului.
Obama, care a încheiat mandatul prezidenţial în urmă cu şase ani, face campanie intensă pentru candidaţii democraţi în toată ţara, din Arizona până în Georgia. Numai în ultima săptămână, el a călătorit în cel puţin cinci state pentru a organiza mitinguri şi evenimente cu candidaţii democraţi pentru Senatul american.
„Obama este cel mai popular democrat de acolo, dar asta pentru că este în afara politicii în acest moment, nu în politică”, a spus Mark Penn, un strateg şi colaborator al Fox News.
Obama nu este singura greutate democrată care a reapărut ca portavoce în aceste vremuri tulburi pentru democraţi, transmite Fox News pe ton părtinitor.
Fostul preşedinte Bill Clinton şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton contribuie şi ei la ajutorarea democraţilor Bill Clinton a apărut la o serie de mitinguri de campanie pentru democraţi în ultimele zile. Între timp, soţia sa Hillary Clinton a făcut campanie cu guvernatorul democrat din New York, Kathy Hochul.
Sâmbătă, Biden a mers în Chicago înainte de a merge în Pennsylvania cu Obama pentru a-l promova pe candidatul democrat la Senat John Fetterman. Biden va apărea apoi în Maryland în ziua alegerilor, alături de candidatul democrat pentru funcţia de guvernator, Wes Moore, despre care sondajele arată că îl va domina pe rivalul său republican de extremă dreapta.
Un sondaj Fox News publicat luna aceasta arată că 53% dintre alegători dezaprobă prestaţia lui Joe Biden la Casa Albă, comparativ cu 46% care o aprobă.
„Având în vedere evaluările lui Biden, chiar nu poate fi eficient în statele sau districtele „mov” în acest moment şi, prin urmare, are sens să-l pui la periferie, dacă nu, chiar să nu apară deloc”, a spus Penn.