Funcţii la care ar mai candida Năstase: „Patriarh politic” sau „adjunct de preşedinte de onoare”

Publicat: 14 04. 2010, 18:07
Actualizat: 06 11. 2012, 15:37

Năstase a precizat, într-o conferinţă de presă, că întrebarea privind candidatura sa la o funcţie publică a revenit în ultima vreme, în mod indirect, în diferite interviuri pentru colegii săi de partid, dar şi direct, în comentarii.

„Confirm ce am spus în ultimul timp (că nu va mai candida la nicio funcţie publică, n.r.). După 20 de ani de viaţă politică, acum împlinesc 60 de ani şi privesc cu mai multă detaşare unele lucruri din zona politică, dar mai ales zona executivă. Am fost ministru, premier, am avut responsabilităţi importante, am făcut greşeli, dar şi lucruri bune. Am strâns forte multă experienţă pe care doresc, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional, să o împărtăşesc colegilor mei în încercarea de a pregăti o nouă formulă de guvernare pentru viitorii miniştri, care vor prelua guvernarea după o perioadă foarte grea”, a precizat Năstase.

El a arătat că, în condiţiile actuale, de instabilitate politică şi macroeconomică, dar şi de lipsă de pace socială, în curâd vor exista momente foarte dificile, şi a arătat că ambiţia sa este ca departamentele PSD să funcţioneze.

Întrebat dacă exclude total posibilitatea de a a da un răspuns pozitiv unei funcţii publice, Năstase a dat un răspuns într-un registru ironic: „Funcţia de patriarh politic e publică? Preşedinte de onoare? Sau adjunct de preşedinte de onoare? (…) S-ar putea să apară un post important la Naţiunile Unite. Altele, nu”.