16:28
Ciolacu a fost întrebat, joi, despre o lege specială pentru Capitală, în care vorbea despre o dependenţă mai redusă a primăriilor de sector de Primăria Generală.
„Da, eu cred în descentralizare. Eu cred în continuare în descentralizarea autorităţilor locale”, a răspuns Ciolacu.
„Şi dacă tot vorbim despre asta de 30 şi ceva de ani, este cazul să facem această descentralizare. Dacă bucureştenii consideră că desfiinţarea primăriilor de sector ajută la această descentralizare, aşa o să facem. Orice exerciţiu democratic este binevenit, astfel încât Parlamentul să ştie cum să legifereze”, adaugă prim-ministrul.