Funeriu: Introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 este o eroare majoră

Introducerea bacalaureatului diferenţiat încă de anul viitor, care ar putea face obiectul unui referendum în şcoli, este o eroare majoră, întrucât elevii nu sunt pregătiţi pentru această schimbare, a declarat, luni, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu.

Urmărește
429 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 este o eroare majoră

Daniel Funeriu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Este o eroare majoră. Nu poţi spune elevilor de clasa a XI-a că modul de desfăşurare a bacalaureatului li se schimbă. Din nou, se introduce instabilitate prin măsuri luate pe picior, în situaţie de interimat. Faptul că această măsură este luată la cererea sindicatelor e o glumă: sindicatele conduc de fapt ministerul, fapt unic în Europa", a spus Daniel Funeriu, citat într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit Legii educaţiei, adoptată în mandatul lui Funeriu, bacalaureatul diferenţiat ar urma să intre în vigoare din 2016, adică începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şolar 2012-2013.

Fostul ministru al Educaţiei a mai spus că o eventuală decizie a Guvernului privind introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 ar fi una luată la presiunea "fabricilor de diplome".

"După ce au susţinut intrarea la facultate fără bacalaureat, pentru ca fabricile de diplome să aibă clienţi, acum se încearcă găsirea unor căi alternative pentru a da diploma de bacalaureat tuturor, astfel încât elevii să se transforme în cotizanţi pentru fabricile de diplome. Nu este corect să dai bacalaureatul diferenţiat, iar cu diplome de bacalaureat difertie să ai acces identic la universitate. Este o măsură anti-performanţă. O altă consecinţă va fi omorârea în faşă a învăţământului profesional proaspăt reintrodus. E o eroare să împingi toţi elevii înspre universităţi", a mai spus Funeriu.

Pe de altă parte, fostul ministru critică revenirea la încasarea cotizaţiei sindicale de pe statul de plată, la care se renunţase în mandatul său.

"Este o întoarcere la dictatura sindicatelor în învăţământ, fără legătură cu avantaje pentru elevi. Este o situaţie contra-natură, unde interesele sindicale conduc Ministerul Educaţiei. Se vor colecta anual forţat pentru sindicate aproximativ 16 milioane de euro. Vă reamintesc că ministerul a câştigat procesul cu sindicatele pe această temă, dar acum cei care au dat ministerul în judecată îl conduc", a adăugat Funeriu, referindu-se la faptul că fostul lider sindical Liviu Pop asigură, în prezent, interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei.

Federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar au cerut USL, printr-o scrisoare deschisă, modificarea sistemului de organizare a examenului de bacalaureat, astfel încât acesta să includă, din 2013, şi probe scrise diferenţiate, în funcţie de profil şi filieră, pentru a nu se repeta "rezultatele dezastruoase" de anul trecut.

"Reglementarea vine în întâmpinarea dorinţelor elevilor, ale părinţilor acestora şi ale cadrelor didactice, care au militat pentru susţinerea examenului de bacalaureat la disciplinele pentru care elevii au optat în cursul învăţământului liceal, iar nu la obiecte pe care nu au fost interesaţi să le studieze şi nici nu aveau cum, având în vedere profilul unităţii de învăţământ", s-a arătat într-o scrisoare deschisă adresată USL şi preşedinţilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, de liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei "Spiru Haret" şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 este pertinentă, deoarece forma actuală a acestui examen nu mai este adaptată situaţiei din sistemul de învăţământ.

Pop a subliniat că propunerea de introducere a bacalaureatului diferenţiat din 2013, şi nu din 2016, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale, va fi discutată la nivelul guvernului, urmând să fie şi "dezbateri serioase cu elevii" pe acest subiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici