Emmanuel Macron va discuta sâmbătă cu Volodimir Zelenski, iar duminică îl va suna pe Vladimir Putin

Publicat: 19 02. 2022, 04:19
Actualizat: 19 02. 2022, 04:27

„Datoria noastră este să evităm ce este mai rău. Credem că încă avem posibilitatea să îl descurajăm pe preşedintele Putin să atace Ucraina”, a comunicat vineri seară Preşedinţia Franţei.

Germania şi Franţa au cerut vineri seară Rusiei să îşi exercite „influenţa” pentru a-i convinge pe insurgenţii separatişti din estul Ucrainei să înceteze confruntările militare.

„Vrem ca Rusia să îşi exercite influenţa pentru a lansa apeluri la reţinere şi a contribui la reducerea tensiunilor. Multiplicarea cazurilor de încălcare a armistiţiului de-a lungul liniei de contact, în ultimele zile, este extrem de preocupantă. Condamnăm utilizarea armamentului greu în zonele civile”, afirmă, într-un comunicat comun, miniştrii de Externe din Germania şi Franţa, Annalena Baerbock şi Jean-Yves Le Drian.