Fuzes: Am transmis MAE că plăcuţa cu Iorga este ilegală şi am rugat ca situaţia să devină legală

Ambasadorul Ungariei, Oskar Fuzes, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a cerut o întrevedere la MAE, ocazie cu care a transmis că din perspectiva comunităţii maghiare plăcuţa cu citatul lui Nicolae Iorga amplasată pe statuia lui Matei Corvin din Cluj el ilegală, el cerând îndreptarea situaţiei.

Urmărește
6 afișări

"A fost o întâlnire foarte constructivă şi în atmosferă foarte bună. Am rugat autorităţile române ca situaţia să devină legală, potrivit legilor României. Din punctul de vedere al reprezentanţilor comunităţii maghiare din Cluj, această plăcuţă nu este legală", a explicat Oskar Fuzes.

Fuzes nu a spus care a fost răspunsul dat de oficialii MAE şi nici cu cine anume s-a întâlnit, explicând că nu ar fi conform uzanţelor diplomatice. "Despre acest lucru trebuie să întrebaţi la MAE. Eu pot să vă spun că întâlnirea a fost foarte constructivă şi că acesta nu a fost un demers de protest, a fost o întâlnire amicală", a explicat ambasadorul.

El a spus că nu a fost convocat la MAE, ci a cerut o audienţă, conform practicilor. "Am rugat ministerul pentru o întâlnire. Acest lucru este o rutină. Avem o relaţie foarte strânsă cu MAE", a spus el.

Întrebat în legătură cu anunţul MAE ungar potrivit căruia problema plăcuţei va stârni tensiuni interetnice, ambasadorul a ţinut să precizeze că instituţia are aceste informaţii de la consulul de la Cluj, care de altfel a şi susţinut o conferinţă de presă pe această temă.

"Ministerul meu, de la Budapesta, ştie despre ce este vorba bineînţeles de la Consulatul general din Cluj. Consulul general din Cluj a făcut o conferinţă de presă astăzi şi domnia sa are detalii", a mai spus Fuzes.

Ministerul ungar de Externe consideră că plăcuţa cu un citat al lui Nicolae Iorga amplasată pe statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca generează tensiuni între comunităţile de maghiari şi români, informează MTI.

Ministerul ungar de Externe a aflat cu regret că o plăcuţă în limba română care conţine "un citat controversat al istoricului român Nicolae Iorga - citat care a stârnit o serie de polemici în ultimele decenii" - a fost montată pe o statuie restaurată recent cu finanţare ungaro-română, precizează comunicatul diplomaţiei ungare.

De asemenea, Ministerul ungar de Externe consideră că îndepărtarea plăcuţelor în cinci limbi de la intrările în oraşul Cluj-Napoca, inclusiv cea în limba maghiară, este o măsură care "intră în contradicţie cu statutul multicultural al oraşului".

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a exprimat oficial, vineri, preocuparea Ungariei faţă de cazul plăcuţei cu citatul aparţinând lui Iorga, sperând că problema va fi rezolvată curând.

La rândul său, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, s-a declarat preocupat de faptul că plăcuţa cu un citat al lui Nicolae Iorga amplasată pe statuia lui Matei Corvin ar putea stârni tensiuni interetnice în municipiu şi a cerut reglementarea situaţiei şi îndepărtarea acesteia. Szilagyi a declarat, vineri, că pe tema acestui subiect are loc o consultare între ambasada Ungariei şi Ministerul de Externe al României.

"Sperăm că atitudinea primarului Sorin Apostu se va modifica într-o direcţie pozitivă, a cooperării, parteneriatului, de înţelegere reciprocă între cele două comunităţi, română şi maghiară. Sper că vom deveni capabili să ne apropiem de spiritul toleranţei care e foarte important, de tradiţia multiculturală a Clujului. Noi avem datoria asigurării legalităţii unui proiect interguvenamental, în condiţiile în care contribuţia Ungariei la reabilitarea statuii lui Matei Corvin a fost de 400.000 de euro”, a spus diplomatul maghiar.

Primarul Sorin Apostu a declarat, vineri, că situaţia amplasării plăcuţei pe statuie "trebuie înţeleasă de ambele părţi".

"Ambele părţi trebuie să gândim aşa cum este normal într-un oraş multicultural şi să ne comportăm ca atare”, a spus Apostu.

UDMR urmează să ridice, luni, în şedinţa coaliţiei guvernamentale, problema amplasării plăcuţei cu un citat din Nicolae Iorga pe statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca şi va trece la reevaluarea colaborării cu PDL la nivelul judeţului Cluj.

Un text de Nicolae Iorga, care figura pe o plăcuţă adăugată la grupul statuar Matei Corvin din Cluj-Napoca în 1932 şi îndepărtată la restaurarea monumentului în 2010, a fost din nou inscripţionat pe suportul ansamblului, fapt constatat marţi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Pe noua plăcuţă apare scris textul "1932 - Pe soclul statuii a fost inscripţionat un citat din marele istoric Nicolae Iorga: «Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam când încerca să învingă Moldova nebiruită»".

În 2010, la restaurarea grupului statuar s-a păstrat doar inscripţia amplasată de sculptorul Fadrusz Janos pe lucrarea cu care a câştigat concursul din 1894, şi anume: "Mathias Rex".

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, declara că amplasarea noii plăcuţe cu textul lui Iorga pe suportul monumentului era prevăzută în proiectul de restaurare.

Inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga a fost montată iniţial în perioada interbelică, dar a fost îndepărtată de comunişti şi repusă pe soclu de administraţia lui Gheorghe Funar. În timpul lucrărilor de restaurare începute în 2010 şi realizate din fonduri alocate de guvernele român şi maghiar plăcuţa a fost din nou demontată. La inaugurarea statuii din acest an, pe soclu nu a mai apărut plăcuţa cu textul lui Iorga, iar oficialii Primăriei clujene au afirmat că a fost respectat proiectul iniţial al statuii, pe care nu apărea această inscripţie.

Totuşi, plăcuţa cu textul lui Nicolae Iorga a reapărut în cursul zilei de luni, fără ca Primăria Cluj-Napoca să anunţe acest lucru.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a cerut, marţi, Primăriei Cluj-Napoca şi primarului Sorin Apostu să "îndepărteze neîntârziat" inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga, care a fost reamplasată lângă grupul statuar Matei Corvin, un monument istoric de categoria A, fără a avea aviz de la Ministerul Culturii. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţineau că plăcuţa cu textul lui Nicolae Iorga de pe grupul statuar Matei Corvin nu va fi îndepărtată, în pofida solicitării ministrului Culturii, întrucât amplasarea ei făcea parte din proiectul de restaurare a monumentului avizat de reprezentanţii ministerului.

Ulterior, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a transmis că proiectul grupului statuar Matei Corvin de la Cluj-Napoca nu prevede amplasarea unei plăcuţe cu textul lui Nicolae Iorga, acest lucru reieşind şi dintr-un document al Primăriei Cluj. Totodată, este semnalat faptul că, în adresa Direcţiei tehnice a Primăriei către societatea Concefa din Sibiu, adresă cu nr. 227469/443/01.10.2010, şi care poartă semnătura primarului Sorin Apostu, se face referire la o singură plăcuţă, cu textul enunţat în proiect, "ceea ce dovedeşte că domnul primar cunoştea prevederile exprese ale proiectului".

Grupul statuar dedicat lui Matei Corvin a fost inaugurat după restaurare pe 2 aprilie anul acesta. La manifestare au participat, printre alţii, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, omologul său din Ungaria, Rethelyi Miklos, ministrul Resurselor Naţionale, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, subprefectul Vasile Cozma, vicepreşedintele PE Tokes Laszlo, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Fuzes Oskar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici