- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fuzes: Cred că e confuzie între mesajul lui Orban, poemul lui Petofi Sandor şi discursul soţiei mele
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, probabil, s-a făcut confuzie între mesajul premierului ungar, Viktor Orban, poemul lui Petofi Sandor şi discursul soţiei sale.
"Nu am fost acolo, dar cred că s-a făcut o confuzie între mesajul oficial al lui Viktor Orban, cu poemul lui Petofi Sandor şi cu discursul soţiei mele", a declarat Oskar Fuzes.
El a spus că, totuşi, nu înţelege de unde au apărut neconcordanţele de mesaj.
"Nici în mesajul oficial al lui Viktor Orbban, nici în poemul lui Petofi Sandor, nici în mesajul soţiei mele nu se regăseşte nimic din ceea ce s-a spus din partea opoziţiei. Nu înţeleg de unde au apărut distorsiunile despre care s-a vorbit", a mai spus Fuzes.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, la Comisiile parlamentare reunite de politică externă, că i-a cerut ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, să se delimiteze de "adăugirile" apărute în presă la mesajul transmis de premierul ungar, Viktor Orban.
Ministrul de Externe a spus că aşteaptă chiar joi după-amiază delimitarea ambasadorului ungar.
Ambasadorul Ungariei în România, Oskar Fuzes, a fost convocat, joi, la MAE român, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse diplomatice.
Potrivit surselor citate, ambasadorul a fost convocat în legătură cu discuţiile apărute privind traducerea declaraţiei premierului ungar Viktor Orban, el va sosi la Ministerul de Externe la ora 11.00 şi va discuta cu secretarul de stat Doru Costea.
În acelaşi timp, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, se va afla la Comisia de politică externă a Senatului unde va fi audiat în legătură cu acelaşi subiect.
Ministerul român de Externe a dat publicităţii o traducere neoficială a mesajului transmis de premierul Ungariei, Viktor Orban, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni.
"Stimaţi concetăţeni! Această zi este sărbătoarea naţiunii. Amintirea revoluţiei şi a luptei de eliberare este importantă, întrucât rezumă, în mod fidel, toţi pilonii importanţi ai identităţii noastre maghiare: mândria noastră naţională, cinstirea limbii şi culturii noastre de sine stătătoare, iubirea noastră de libertate. Toţi maghiarii, fie că trăiesc pe pământul natal, ori în orice altă parte a lumii, simt acelaşi lucru: când vine primăvara, ne punem cocarda în piept şi pornim să sărbătorim. Sărbătoarea naţională ne oferă ocazia, întotdeauna, să pregătim o analiză a stării naţiunii. Ce am realizat? Avansăm pe un drum bun? În anii trecuţi am sărbătorit printre îndoieli. După multă vreme, putem, din nou, să salutăm primăvara, în libertate. Ungaria s-a schimbat foarte mult, iar acum trăieşte lunile înnoirii. Mai avem multe de făcut, moştenirea noastră ne-a aşezat în faţa unor sarcini care ne pun la încercare. Am avut asemenea datorii, la care nu ne-am priceput şi nici nu am vrut să aşteptăm. Am înfiinţat Ziua solidarităţii naţionale şi am făcut posibil pentru maghiarii din exterior să îşi obţină cetăţenia ungară fără să-şi părăsească ţinutul natal. Acum ne îndeplinim pe mai departe datoria faţă de naţiune. Noua Constituţie, al cărei proiect l-am înaintat de Ziua Naţională, aşează în sfârşit pe bazele demnităţii crezul nostru naţional, defineşte solidaritatea tuturor maghiarilor şi răspunderea Ungariei faţă de toţi membrii naţiunii.
Vă salut pe toţi cu ocazia acestei sărbători frumoase, dătătoare de speranţe. Vă doresc tuturor multă putere, sănătate şi Dumnezeu să vă ajute", se arată în mesajul lui Viktor Orban, conform traducerii neoficiale făcute de MAE român.
Reprezentanţii PSD şi PNL au susţinut, miercuri seară, în plenul Parlamentului, necesitatea adoptării unei declaraţii de protest a Legislativului român faţă de mesajul transmis de Viktor Orban. Demersul opoziţiei a dus la blocarea lucrărilor Parlamentului pentru aproximativ trei ore, chiar înaintea votului asupra moţiunii de cenzură.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a dat citire în plen mesajului premierului ungar la care opoziţia a făcut referire. Conform lui Moldovan, în mesajul lui Viktor Orban se arăta: "Să fie Ardealul cum a fost şi naţiunea ungară cum a fost. Ardealul a fost luat de la noi de puterile şi ţările care au avut un scop bine definit, de a aţâţa naţiunile şi a desena graniţe la care ei să fie în continuare dirijori".
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, în plenul Parlamentului, că nimic din ceea ce au afirmat liderii opoziţiei nu s-a regăsit în mesajul oficial trimis de premierul ungar Viktor Orban şi că este nevoie de un apel la calm şi echilibru din partea unor politicieni responsabili şi cu "viziune" privind viitorul ţării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Istoria salatei de boeuf. Cum a fost descoperită și cum au evoluat rețetele de-a lungul timpului
-
Guvernul adoptă "trenuleţul austerităţii". Principalele prevederi ale ordonanţei / Ministrul Finanţelor: Situaţia nu este uşoară
-
Tanczos Barna, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa „trenuleţ”: Situaţia nu este uşoară
-
Bursa de Valori de la Bucureşti încheie 2024 cu o apreciere de 8,8% prin prisma BET
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO