- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.08.2020, 11:01)
- Otilia Serescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gabriela Firea a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei pentru 34 de persoane. Lista completă
- Primarul general, Gabriela Firea, a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti pentru 34 de medici.
- Eveniment de înaltă ţinută care a avut loc la sediul Creart, transmite Primăria Capitalei.
Urmărește
2159 afișări
Gabriela Firea a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei pentru 34 de personalităţi ale lumii medicale
„Sunt onorată că, în calitatea mea de Primar General al Capitalei, pot mulţumi, în numele tuturor bucureştenilor, personalităţilor de prim rang ale lumii medicale, în semn de recunoaştere şi de apreciere a profesionalismului, devotamentului şi implicării lor în dezvoltarea actului medical românesc. Ȋn contextul actual, în care medici din toate spitalele luptă în prima linie pentru a limita răspândirea noului coronavirus şi pentru a salva vieţile celor infectaţi, gestul nostru simbolic de acordare a Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti este un semn de apreciere a celor cărora profesia le este mod de viaţă, iar viaţa le este profesie. Aceşti medici, adevăraţii eroi ai zilelor noastre, sunt repere pentru medicina românească şi europeană şi reprezintă o mândrie a oraşului nostru!”, a spus Firea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Redăm lista medicilor premiaţi:
(1) Prof. Univ. Dr. Rodica Maricela Anghel - şef disciplină oncologie, medic primar oncologie radioterapie, medic primar oncologie-medicală, medic primar imagistică medicală radiologie la Institutul Oncologic Bucureşti „Prof. Dr. Al.Trestioreanu”, doctor în Ştiinţe Medicale şi profesor universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Deţine patru brevete de invenţie, a prezentat peste 370 de lucrări ştiinţifice şi a publicat peste 140 de articole.
(2) Prof. Univ. Dr. Dana-Cristina Craiu- Medic Primar Neurolog Pediatru în Clinica de Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, doctor în ştiinţe medicale şi Profesor universitar, dar şi Şeful Disciplinei de Neurologie Pediatrică II din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Membru în numeroase societăţi ştiinţifice, Prof. Univ. Dr. DANA-CRISTINA CRAIU este cunoscută şi pentru campania naţională de strângere de donaţii pentru epilepsie şi chirurgia epilepsiei la copii.
(3) Conf. Univ. Dr. Monica Desiree Dragomir - Conferenţiar universitar la ,,Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, medic primar hematologie şi oncologie pediatrică, medic primar oncologie medicală, doctor în ştiinţe medicale - oncologie. Preşedintă şi membru fondator al Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică şi membră a societăţilor ştiinţifice medicale din ţară şi străinătate din domeniul său de activitate.
(4) Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Floreascu - Director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof. dr. Victor Babeş” din Bucureşti. Activitatea de cercetare ştiinţifică se remarcă prin 12 proiecte de cercetare şi numeroase studii clinice. A depus eforturi susţinute pentru a asigura, în perioada stării de urgenţă, eficienţa echipelor care trateaza pacientii infectati cu noul coronavirus internati la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, alături de managerul instituţiei.
(5) Conf. Univ. Dr. Adina Mariana Ghermigian - medic primar endocrinolog, şeful secţiei de Infertilitate şi patologie gonadică la Institutul Naţional de Endocrinologie, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi coordonator rezidenţiat. Autoare a peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale. Membru fondator şi prim vicepreşedinte al Asociaţiei de Endocrinologie Clinică din România.
(6) Prof. Univ. Dr. Ioana Marina Grinţescu - medic specialist ATI, Doctor în Ştiinţe Medicale şi Şef Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, profesor universitar la Departamentul Clinic Nr. 14 – Ortopedie – ATI, Disciplina de Anestezie şi Terapie Intensivă, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti. Ca premieră medicală, Prof. Dr. Ioana Marina Grinţescu a făcut parte din echipa de medici care a realizat primul transplant de inimă din România, în 1997.
(7) Prof. Univ. Dr. Monica-Daniela I. Pop - medic primar oftalmolog, cu activitate remarcabilă în domeniu. Este Conferenţiar universitar şi Profesor la catedra de oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A condus 25 de ani Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice. Iniţiatoare a ideii de medici anestezişti cu specializare în oftalmologie, a coordonat organizarea primului departament de chirurgie vitreo-retiniană din ţară.
(8) Prof. Univ. Dr. Sabina Andrada Zurac - medic primar anatomopatolog, doctor în medicină şi profesor doctor la catedra de Anatomie Patologică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Director medical al spitalului Colentina, conduce Laboratorul Central de Anatomie Patologică. Prof. Univ. Dr. Sabina Andrada Zurac este membră a Societăţii de Morfologie Normală şi Patologică, a Societăţii Române de Anatomie Patologică.
(9) Prof. Univ. Dr. Mihai Berteanu - Medic Primar Medicină Fizică şi de Reabilitare, Doctor în Ştiinţe Medicale, Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale şi şeful Secţiei de Recuperare Medicala din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă ELIAS. Deţinător a cinci brevete de invenţie, partener în multiple granturi naţionale şi europene, este autor a peste 200 de publicaţii în reviste de specialitate.
(10) Conf. Univ. Dr. Iulian Brezean - medic primar chirurg, cu competenţă în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, în chirurgie oncologică şi în chirurgie laparoscopică, Doctor în Ştiinte Medicale şi Manager al Spitalului Clinic Dr. Ion Cantacuzino.
(11) Prof. Univ. Dr. Ion Victor Bruckner - Membru al Academiei Române de Medicină şi al Societăţii Române de Cardiologie, Preşedinte al Societăţii Române de Medicină Internă, Prof. Univ. Dr. Ion Victor Bruckner este medic primar medicină internă şi medic primar cardiolog.
(12) Prof. Univ. Dr. ALEXANDRU BUCUR - Şef al Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Anesteziologie Sedare în Medicina Dentară, director al Departamentului II de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi medic primar Chirurgie Oro-Maxilo-Facială la Spitalul Clinic de Chirurgie „Prof. Dr. Dan Theodorescu”.
(13) Dr. CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU - sef sectia de Terapie Intensiva Nou Nascuti la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii MARIA SKLODOWSKA CURIE. Este doctor Magna Cum Laude în Ştiinţe Medicale, a fost „Visiting Doctor” în mai multe centre medicale internaţionale de prestigiu din Europa şi America si are numeroase specializări la activ.
(14) Prof. Univ. Dr. CĂTĂLIN CODREANU - medic primar reumatologie la Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoica”, Doctor în Ştiinţe Medicale, Profesor Universitar la Disciplina Reumatologie – Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoica” la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila. Este preşedintele Societăţii Române de Reumatologie şi membru în Liga Europeană împotriva Reumatismulu si vicepresedinte al Asociatiei pentru Registrul Roman de Boli Reumatice.
(15) Prof. Univ. Dr. NARCIS COPCĂ - medic primar chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale, doctor în economie, managerul Spitalului CIinic „Sfânta Maria”, unde a reuşit, alături de o echipă de medici specialişti, primul transplant pulmonar din România. Chirurgul Narcis Copca este fondatorul şi conducătorul echipei de chirurgie experimentală în domeniul transplantului hepatic în cadrul programului de cercetare ştiinţifică implementat la Secţia Chirurgie II a Spitalului „Sfânta Maria, echipa care a realizat peste 50 de transplanturi hepatice.
(16) Prof. Univ. Dr. DAN GHEORGHE-ANDREI - membru de onoare al Societăţii Române de Cardiologie, Doctor în Ştiinţe Medicale, medic primar cardiolog şi de medicină internă, seful clinicii medicale si al sectiei de cardiologie de la Spitalul Clinic Colentina, profesor universitar şi cercetător la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
(17) Conf. Univ. Dr. DAN CRISTIAN GHEORGHE - medic primar ORL la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Curie” din Capitală, medic specialist ORL, doctor în ştiinţe medicale din anul 2003. Sub îndrumarea sa au fost câştigate două granturi private din care s-a realizat dotarea Spitalului „Marie Curie” cu aparatură de investigare audiologică dar şi dotarea a şase maternităţi din România cu echipamente de screening auditiv neonatal.
(18) Prof. Univ. Dr. RADU MIRCEA GORGAN medic primar neurochirurg şi Directorul Medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Doctor în ştiinţe medicale, numeroase titluri importante care dovedesc profesionalismul si implicarea, este autor a 15 cărţi de specialitate, numeroase studii clinice şi programe de cercetare.
(19) Prof. Univ. Dr. VLAD ANTON ILIESCU Şef Catedră chirurgie cardiovasculară, Director departament Clinic 4, Patologie cardio-toracică la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, medic primar chirurgie cardiovasculară, şef de secţie şi Şeful Clinicii Chirugie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Capitală.
(20) Dr. EMILIAN IOAN IMBRI - Manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”. Ȋn perioada stării de urgenţă şi stării de alertă, sub coordonarea şi prin implicarea sa nemijlocită, la Spitalul Victor Babeş au fost create condiţii optime de lucru pentru echipele medicale.
(21) Prof. Univ. Dr. VIOREL JINGA medic primar urolog, Profesor Universitar şi Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi şef al Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”. Doctor în Ştiinţe Medicale, face parte din comunitatea experţilor din specialitatea Urologie, fiind membru afiliat al mai multor societăţi ştiinţifice şi profesionale naţionale şi internaţionale.
(22) Prof. Univ. Dr. GABRIEL MIRCESCU Şeful Disciplinei de Medicină Internă şi Nefrologie la Spitalul Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila”, profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, medic primar medicină internă şi nefrologie, doctor în ştiinţe medicale. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe medicale din România, cu peste 124 de articole publicate, a primit de-a lungul carierei medicale.
(23) Prof. Univ. Dr. GHEORGHE PELTECU Profesor Universitar Catedra Obstetrică Ginecologie UMF Carol Davila, Membru titular al Academiei de Stiinte Medicale, Şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din Bucureşti, cea mai veche maternitate din România şi manager al spitalului timp de 16 ani (2002 – 2018).
(24) Dr. SORIN PETREA Director medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti, Dr. SORIN PETREA are o bogată activitate de formator în domeniul educaţiei medicale, pe componenta de prevenire şi controlul bolilor infecţioase. Autor şi coautor a numeroase studii şi lucrări de specialitate, este medic primar în boli infecţioase cu o recunoaştere la nivel naţional a reuşitelor sale profesionale.
(25) Prof. Univ. Dr. BOGDAN OVIDIU POPESCU medic primar neurolog, Şeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina, Preşedintele în exerciţiu al Societăţii Române de Neurologie (2017-2021), profesor universitar şi Doctor în Ştiinţe Medicale, Prorector al UMF Carol Davila.
(26) Prof. Univ. Dr. IRINEL POPESCU Profesor chirurgie generală şi doctor în ştiinţe medicale. În prezent este Şeful Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, Director ştiinţific al Institutului Clinic Fundeni şi profesor Universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti. Pentru merite deosebite în chirurgia hepatică şi în transplantul de organe a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în gradul de Mare Cruce. Personalitate marcantă în lumea medicinei, Irinel Popescu a realizat, în anul 2000, primul transplant hepatic din România şi a pus bazele şcolii româneşti de transplant hepatic.
(27) Dr. ADRIAN STANCIU medic primar pediatru, asistent universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” până în anul 2015, Catedra de Pediatrie – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”. Autor a numeroase lucrări ştiinţifice şi cu o experienţă clinică de excepţie, este cunoscut pentru implicarea şi devotamentul domniei sale, calităţi care îl situează printre cei mai apreciaţi medici pediatri din România.
(28) Prof. Univ. Dr. CRISTIAN IOAN STOICA Şef al Clinicii de Ortopedie şi Manager al Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”. Profesor universitar si Doctor in stiinte medicale, membru al multor societăţi profesionale internaţionale, a pus bazele Registrului National de Endoprotezare articulara RNE şi are la activ numeroase studii clinice internaţionale ca investigator principal şi proiecte de cercetare - dezvoltare – consultant.
(29) Prof. Univ. Dr. ADRIAN STREINU-CERCEL Doctor in stiinte medicale, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale şi manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, instituţie medicală emblematică în privinţa standardelor actuale ştiinţifice şi ale sistemului de sănătate. Membru titular al Academiei Europene HIV/SIDA. A fondat, în anul 2009, Academia Europeană HIV/SIDA şi Boli Infecţioase. Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi de profil din ţară.
(30) Lector Univ. Dr. CORNELIU TOADER - medic neurochirurg, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, Şef Lucrări în cadrul Disciplinei de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar – Arseni, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Dr. Corneliu Toader a efectuat, în ultimii zece ani, peste 3.500 de intervenţii neurochirurgicale de mare dificultate, la pacienţi cu urgenţe majore neurovasculare, contribuind la salvarea vieţii acestora.
(31) Dr. IGOR TUDORACHE este medicul care a efectuat si coordonat echipa primului transplant pulmonar din România. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Nicolae Testimiteanu din Chişinău – R. Moldova si a făcut rezidenţiatul în chirurgie abdominală în România la Spitalul Fundeni, în Clinica de chirurgie abdominală şi transplant hepatic condusă de Prof. Irinel Popescu. Sef al echipei de transplant pulmonar din Hannover, cel mai mare centru de acest gen din Europa. Autor a peste 400 de intervenţii chirurgicale de transplant pulmonar, posesor de brevete în proteze valvulare, dr. Igor Tudorache este dezvoltatorul a numeroase instrumente folosite nu numai în chirurgia de transplant. Ȋn prezent, Dr. Igor Tudorache continuă să susţină unicul program de transplant pulmonar din Spitalul Clinic Sf. Maria în care s-au efectuat pana în prezent cu succes 8 operaţii de transplant de plămâni.
(32) Prof. Univ. Dr. ŞERBAN-ION BUBENEK TURCONI - medic primar anestezie-terapie intensivă, Director şi apoi Manager, până în anul 2019, al Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, doctor în Ştiinţe Medicale şi Profesor Universitar la Universitatea de Medicina şi Farmacie Carol Davila, în prezent şef Secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu. Este Preşedinte al Societăţii Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). Deţinător al unor premiere medicale de excepţie, a realizat, alături de o echipă complexă, primul implant de inimă artificială Novacor din Europa Centrală şi de Est şi a efectuat, în premieră în România, o procedură de asistare cardio-pulmonara percutana postoperatorie de tip ECMO, infiintand in Institutul CC Iliescu singurul centru din Romania care are experienta ECMO.
(33) Prof. Univ. Dr. CORIOLAN EMIL ULMEANU medic primar pediatrie, profesor universitar, Şeful clinicii de Pediatrie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, doctor în Ştiinţe Medicale. Până în anul 2009, a fost Director General al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. În anul 1996 a înfiinţat primul serviciu de primire urgente pediatrice din Romania, dotat inclusiv cu ambulante proprii. De asemenea, a înfiinţat primul serviciu de apel telefonic din Romania - TOXAPEL, serviciu de prim ajutor în intoxicaţiile acute la copil şi şase Centre Antitoxice Regionale.
(34) Prof. Univ. Dr. DRAGOŞ VINEREANU doctor în ştiinţe medicale, medic primar cardiologie şi medicina interna, Preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, şef al Secţiei de Cardiologie 2 în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Membru corespondent al Academiei Romane, Membru titular al Academiei Române de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe