- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.09.2012, 12:29)
- Marius Fratila ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gabriela Firea s-a înscris în PSD: Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament
Fostul realizator TV Gabriela Firea a intrat în PSD, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, liderul social-democrat Robert Negoiţă. Anunţul a fost făcut, în prezenţa Gabrielei Firea, la o conferinţă de presă la sediul PSD la care au fost prezenţi Robert Negoiţă, Rovana Plumb şi Ecaterina Andronescu.
Urmărește
1621 afișări
Gabriela Firea intră în PSD
Potrivit lui Negoiţă, intrarea lui Firea în PSD este un câştig pentru formaţiune.
Ecaterina Andronescu şi Rovana Plumb au declarat, la rândul lor, că salută intrarea în partid a vedetei TV.
Firea a argumentat că a ales să intre în politică, convinsă de Robert Negoiţă, deoarece are vârsta de 40 de ani şi a atins "maximul în presă" după 22 de ani de muncă în domeniu.
"Am vrut la 40 de ani să pornesc de la zero în domeniul în care aş putea să realizez câte ceva, alături de colegii mei, având experienţa de lucru cu oamenii", a spus Firea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebată de ce a optat pentru PSD şi nu pentru PC, având în vedere faptul că a lucrat o perioadă îndelungată la trustul Intact, Firea s-a declarat o adeptă a social-democraţiei.
"Nu voi uita niciodată, chiar dacă am acum un statut financiar liniştitor (...), nu pot să uit că provin dintr-o familie cu patru copii, că am avut greutăţi, nu ne-a lipsit iubirea, dar am avut alte lipsuri, multe la un moment dat", a spus Firea, adăugând că era firească opţiunea pentru un partid care vizează protecţia socială.
Ea a menţionat ar putea ajuta PSD cu experienţa sa în domenii cum sunt relaţia cu presa, în privinţa IMM-urilor, a problemelor comunităţilor locale.
Gabriela Firea, soţia social-democratului Florin Pandele, primarul oraşului Voluntari, ea arătând că şi acesta a încurajat-o să intre în PSD, dându-i şi unele sfaturi. "Mi-a spus că e un domeniu foarte greu, să nu merg ca la plimbare, că trebuie să mă pregătesc, să mă documentez şi, mai ales, să nu mă supăr niciodată atunci când sunt atacată. Critica vine la pachet cu lucrurile frumoase", a spus Firea.
Întrebată care sunt modelele sale în politică, Firea i-a indicat pe liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, deoarece a admirat răspunsurile pe care aceştia i le dădeau când erau invitaţi în emisiunile ei, însă şi pe Adrian Năstase.
"Este un politician extraordinar, dincolo de ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Nu cred că îi neagă cineva calităţile, a condus un guvern care rămâne guvernul cel mai bun pe care l-a avut România în ultimii ani", a spus Firea.
Realizatorul TV a declarat, răspunzând unei întrebări, că va intra în competiţia pentru Parlament din această iarnă, în condiţiile în care va răspunde criteriilor partidului pentru acest lucru.
"Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament, (...) aşa bătăioasă cum sunt", a declarat Firea, răspunzând unei întrebări pe această temă.
La rândul său, liderul PSD Robert Negoiţă a precizat că Firea corespunde criteriilor partidului.
Întrebată dacă ar dori să candideze în colegiul Ilfov, din care face parte şi oraşul Voluntari, în care este primar soţul său, Gabriela Firea a răspuns că i-ar fi mai uşor în acest colegiu.
"Normal că mi-ar fi mai uşor să candidez în colegiul în care se află şi oraşul Voluntari, pentru că simplul motiv că soţul meu este primar de patru mandate şi a fost ales cu 90% în anii anteriori şi cu 80% acum. Lumea îl apreciază pentru că transformat Voluntariul dintr-o comună într-un oraş (...) Răspunsul este da, aşadar, însă nu există colegii care să conţină doar Voluntari. (...) Pentru un mandat de senator sunt 20 de localităţi, pentru deputat sunt 10 localităţi, aşa că Voluntari va fi o picătură într-un ocean de probleme şi de încercări", a spus Firea.
Pe de altă parte, ea a ţinut să sublinieze că nu doreşte să se considere că doreşte să înceapă politica "de sus".
"Nu vreau să considere cineva că eu vreau să încep politica de acolo de unde am lăsat presa, adică de sus (...) Nu sunt persoana care vrea să ardă etapele, vreau să o iau treaptă cu treaptă, vreau să îi conving pe oameni", a mai spus Firea.
Potrivit unor surse, în cadrul organizaţiei PSD Ilfov se ia în calcul în prezent o candidatură a Gabrielei Firea pentru Senat, în colegiul din care face parte şi oraşul Voluntari.
Gabriela Firea este soţia social-democratului Florin Pandele.
Recent, Firea anunţa că a decis să părăsească trustul Intact, precizând că a primit din partea conducerii grupului de media o ofertă pe care a considerat-o inadecvată.
Gabriela Vrânceanu-Firea s-a născut în iulie 1972, la Bacău, a fost jurnalist, prezentator de ştiri. Potrivit CV-ului, ea este poet şi prozator român, director al revistei economice "Săptămâna Financiară".
În anii 1992-1993 a fost redactor-prezentator la Radio Contact, în perioada 1993-1999 a lucrat la Televiziunea Română ca realizator de reportaje economice.
În ianuarie 1999 a devenit consilier pentru relaţii publice şi imagine pentru premierul de la acea dată, Mugur Isărescu, iar în perioada februarie-decembrie 1999 a fost purtător de cuvânt al Guvernului şi secretar de stat, şef al Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului.
În decembrie 2000 a fost distinsă cu Ordinul naţional Steaua României în grad de ofiţer. Din anul 2001 a lucrat în trustul de presă Intact, fiind redactor şi prezentator
Din septembrie 2008 este director general al revistei Săptămâna Financiară. Din iunie 2009 a preluat conducerea firmei Intact Advertising.
În mai 2012, Firea, soţia lui Florin Pandele, a născut un băieţel, care a primit numele de Petru David. Gabriela Vrânceanu Firea mai are un băiat cu fostul ei soţ. În acelaşi timp, Florin Pandele mai are doi băieţi.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe