Gândul: Actualii lideri ai PNL, supăraţi că au găsit datorii şi puţini bani în conturile partidului

Noii lideri ai PNL sunt supăraţi că au găsit datorii şi puţini bani în conturile partidului, relatează cotidianul "Gândul", menţionând că, potrivit unor estimări ale Secretariatului general, în afara sumelor datorate firmei lui Dan Andronic, PNL mai are datorii către Poşta Română şi Smaranda Enache.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Gândul: Actualii lideri ai PNL, supăraţi că au găsit datorii şi puţini bani în conturile partidului

Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL (Imagine: Mediafax Foto)

Conform unor estimări ale Secretariatului general liberal, PNL are datorii de 177.700 de euro, scadente la 31 decembrie 2010, partidul depăşind deja termenul de aprilie 2009 la care trebuia să plătească 64.503 euro tranşă din suma datorată lui Dan Andronic.

Liberalii mai au datorii de 65.000 lei către Poşta Română şi 2.500 de euro către Smaranda Enache, datorie din campania electorală, scrie "Gândul", în ediţia de vineri.

Cotidianul susţine că actuala conducere a PNL a găsit în conturi 800.000 lei (din cei 1,2 milioane lei înapoiaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă din "depozitul" pe care partidele erau obligate să-l facă la AEP în timpul campaniei electorale pentru parlamentare).

În seiful partidului mai există "cash" 238.000 lei, 3.000 de euro şi 1.000 de dolari, menţionează sursa citată.

"Ăsta e mizilic pentru un partid care a guvernat timp de patru ani!", a declarat, pentru "Gândul", un lider liberal.

În plus, PNL ar fi avut nevoie de fonduri substanţiale pentru campania de euroalegeri.

"În condiţii normale, cheltuielile lunare sunt de aproximativ 140.000 de lei, din care 115.000 lei sunt acoperiţi din subvenţia de la bugetul de stat. Deci, banii pe care ni i-a lăsat Tăriceanu sunt nimic pentru nevoile partidului în prag de alegeri", a mai spus liderul citat.

Conform cotidianului, fostul secretar general al partidului, deputatul Dan Motreanu, s-a declarat revoltat.

"Nu numai că am şi lăsat foarte mulţi bani în conturile PNL, după ce am făcut patru campanii electorale, dar pot să garantez că suntem partidul cu cele mai mici datorii. PSD mai are şi acum de achitat datorii pentru campaniile din 2004", a spus Motreanu, pentru "Gândul", precizând că, în 2008, a plătit şi datorii restante de aproape 10 ani ale partidelor care au fuzionat cu PNL, adică ApR (condus de Teodor Meleşcanu) şi UFD (fosta formaţiune a lui Varujan Vosganian), partide cu care liberalii s-au unit în 2000.

În plus, Motreanu susţine că Orban este responsabil pentru datoriile faţă de firma lui Dan Andronic: "El răspunde, pentru că a fost şeful campaniei electorale de la suspendare, din 2007. Eu am semnat doar reeşalonarea datoriei. Contractul este semnat de omul lui, Antonel Tănase (fost secretar de stat la Transporturi, actual secretar general adjunct al PNL – n.red.)".

În replică, prim-vicepreşedintele PNL s-a declarat "mâhnit" de faptul că Motreanu "înţelege să se apere aşa şi face astfel de parade".

"Nu numai că eu n-am semnat nimic, dar nimeni din conducerea de atunci nu a ştiut ce conţine contractul cu Andronic, care a fost făcut fără aprobarea Biroului Politic Central. Contractul a fost semnat de Decebal Traian Remeş, care era pe atunci secretar general şi numai el, Tăriceanu şi Motreanu ştiau ce conţine", a declarat Orban pentru "Gândul".

El a precizat că nu vrea să facă un subiect public din datoriile pe care PNL le are, promiţând că partidul va achita şi ultimul leu pe care îl datorează.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici