Video "Gândurile lui Cristoiu", INTERVIUL integral: Târguielile de la Bruxelles au fost dezastruoase pentru imaginea UE. Principalul responsabil este Macron/Toată lumea are interesul ca Laura Kovesi să se ducă la Bruxelles

Jurnalistul Ion Cristoiu critică lipsa de implicare, dar şi de transparenţă a preşedintelui Iohannis în cazul negocierilor pentru principalele funcţii din UE. Jurnalistul a afirmat la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că vinovat de efectul dezastruos al acestor negocieri este preşedintele Franţei.

Urmărește
4269 afișări

Analistul şi jurnalistul Ion Cristoiu critică lipsa de implicare, dar şi de transparenţă a preşedintelui Iohannis în cazul negocierilor pentru principalele funcţii din UE. Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că vinovat de efectul dezastruos al acestor negocieri este preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Ion Cristoiu a explicat că preşedintele Franţei nu a mai respectat tradiţia Spinztenkandidat-ului, deschizând uşa tîrguielilor, la care a participat şi preşedintele Iohannis, dar care nu a spus nimic despre poziţia României la negocierile pentru ocuparea principalelolor funcţii din UE.

„Nu ştiu ce a făcut domnul Klaus Iohannis, nicio agenţie de presă nu a consemnat o minimă poziţie a României faţă de cea a Bulgariei, faţă de cea a Grupului de la Visegrád şi mult mai grav, domnul Klaus Iohannis, deşi PSD-ul nu i-a zis nimic şi nici presa, nu ne-a spus poporului român cu cine a fost, de ce a fost? Din punct de vedere al democraţiei era obligat să  dea seamă poporului (...)”, a punctat jurnalistul.

De asemenea, Ion Cristoiu a anticipat că Laura Codruţa Kovesi va fi susţinută de puterea şi Opoziţia din România deoarece toţi au interesul ca ea să devină procuror-şef european şi nu să candideze la Preşedinţia României. Europarlamentarul USR-PLUS, Dacian Cioloş, a insistat joi  pentru desemnarea procurorului-şef european, iar Ion Cristoiu a afirmat că “la ora actuală toată lumea are interesul ca doamna Codruţa Kovesi să se ducă acolo. Pentru că toţi se tem de candidatura ei. Şi atunci domnul Cioloş vrea să scape de ea, domnul Iohannis”.

Mai mult, jurnalistul susţine că Dacian Cioloş reprezintă partea franceză în România prin grupul înfinţat de Macron în Parlamentul European, Renew Europe, şi din care fac parte europarlamentarii USR-PLUS. Marea întrebare care ramâne, spune Ion Cristoiu,  este  dacă la congresul de săptămâna viitoare al USR candidatul la prezidenţiale va fi desemnat Dacian Cioloş sau Dan Barna.

Despre decizia CCR privind completurile de 3, Ion Cristoiu a spus că nu îl va scăpa de puşcărie  pe fostul lider al PSD Liviu Dragnea şi a acuzat Curtea că nu a judecat întotdeauna după lege. “E o prostie, n-am înţeles care a fost rostul acestei decizii, dacă nu cumva între cei care au fost condamnaţi la prima instanţă nu sunt şi oameni ai serviciilor. Adică oameni care au nimerit la un complet prost, pentru că rejudecându-se trebuie să fie un alt complet”, a susţinut analistul politic.

Cât priveşte cazul Sorina, Ion Cristoiu a prezentat în exclusivitate un proiect de modificare a legii adopţiilor prin care se limitează vârsta de adopţie a copilului, sunt instituite indemnizaţii lunare cuprinse între 600 şi 900 de lei, plus alte sporuri şi decontarea unor cheltuieli, pentru familiile care vor înfia copii şi sunt simplificate procedurile, scopul acestei iniţiative fiind stimularea adopţiilor interne.

 

Redăm interviul integral:

 

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie Gândurile lui Cristoiu, alături de mine jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu, bine aţi venit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Domnul Cristoiu, săptămâna aceasta s-au întâmplat mai multe lucruri, ar trebui să discutăm în primul rând despre decizia CCR cu privire la completurile de trei, ar trebui tratată şi problema schimbării politice din PSD, schimbarea macazului, să spunem aşa, direcţiei pe care Partidul Social Democrat a luat-o, cine este de vină în cazul Sorinei şi a întregii poveşti cu oprirea adopţiei pentru moment, trebuie să discutăm puţin şi despre legea adopţiei din România. situaţia de la Bruxelles, negocierile şi tot ce s-a întâmplat acolo, cum ne-a reprezentat preşedintele Klaus Iohannis şi ce a negociat România, dar şi despre situaţia din Hong Kong, protestele care au avut loc acolo în ultimele zile şi care au atras atenţia întregii lumi. Avem rubrica specială săptămânală a editorialului şi top cinci politicienii săptămânii.

Vom începe cu cea mai importantă ştire poate a săptămânii, decizia CCR cu privire la completurile de trei în care a admis conflictul între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie, practic a admis sesizarea lui Florin Iordache pe care acesta a făcut-o în numele lui Liviu Dragnea. Cum vedeţi această decizie şi cum credeţi că v-a schimba sistemul judiciar din România decizia CCR?

Ion Cristoiu: Întâi de toate ca să vă descumpănesc o să abordez un spectacol care se petrece la această oră, întâmplător l-am văzut la televizor, întâmplător că nu mă uit la televizor, două televiziuni transmit în direct perindarea invitaţilor la Ambasada americană de 4 iulie, spun perindarea pentru că în calitatea mea de moralist, sau de scriitor am văzut... deci ei vin pe rând acolo...

Monica Mihai: Este ziua naţională a Americii, are loc...

Ion Cristoiu: Doar nu vreţi să mă ridic în picioare, este ziua naţională a Americii şi este un spectacol pentru babuini să arate că ei sunt invitaţi, eu asta spun, adică...

Monica Mihai: Care sunt babuinii care au fost invitaţi?

Ion Cristoiu: Păi ăia... Deci acolo Klemm cu soţia şi încă vreo câţiva stau şi primesc şi camerele de luat vederi sunt pe ăla care vine, bine unele sunt persoane care cred că sunt din showbiz.

Monica Mihai: Evenimentul care are loc la Ambasada Statelor Unite?

Ion Cristoiu: Nu m-aţi înţeles. Acolo sunt nişte tipi invitaţi. Eu nu am.

Monica Mihai: De ce nu v-au invitat?

Ion Cristoiu: Pentru că sunt neserios probabil şi probabil au considerat că fac de râs ambasada, nu. Dar spectacolul, după părerea mea nu comentez, e o ceremonie...

Monica Mihai: Mai mulţi au fost invitaţi.

Ion Cristoiu: Nu am invidii, am văzut că din asta presa senzaţionalistă scoate ştiri, Kovesi faţă în faţă cu... nu ştiu cu cine şi nici nu sunt faţă în faţă că unul e într-o parte şi celălalt mănâncă hot-dog... şi faptul că se transmite de către două televiziuni fiecare este mândru că a dat... că se vede la televizor, unu că a fost invitat spre deosebire de mine sau de dumneavoastră... sau poate aţi fost invitată.

Monica Mihai: N-am fost invitată niciodată.

Ion Cristoiu: Mă rog, nici eu n-am fost invitat, deci spre deosebire de mine au fost invitaţi şi atunci unii sunt mândri şi îşi fac selfie, alţii mai fac o afacere şi o corupţie când se vor duce vor spune m-aţi văzut aseară, eram acolo, am dat mâna cu ambasadorul şi aşa ca moralist, nu ştiu, priveala asta, spectacolul ăsta al vanităţii de doi lei că ei au fost invitaţi şi... Era şi Ecaterina Andronescu, nu mai spun, tot demnitari, dar erau şi multă oaste de strânsură, pe unii nu-i ştiam, poate că erau unele descinse din revistele de modă nu erau din politică, ca de obicei avem de a face cu spectacolul uman al vanităţilor, vanitatea de a fi invitat la Ambasada Americii şi de a fi dat mâna cu Klemm, din când în când se dau imagini şi văd, unele îşi fac selfie, sunt mândri şi pun pe Facebook...

Monica Mihai: Probabil reţelele de socializare sunt pline la această oră cu poze.

Ion Cristoiu: Nu îmi permit să comentez mai departe pentru că dumneavoastră sigur o să mă taxaţi, am mai văzut şi la ambasada...

Monica Mihai: Nu v-aş taxa...

Ion Cristoiu: Şi la ambasada Germaniei pe vremuri şi...

Monica Mihai: Dar ce e diferit faţă de evenimentul de anul trecut pentru că e important de spus că e un eveniment care are loc în fiecare an...

Ion Cristoiu: Da, de fapt ştirea numărul unu nu este nici măcar asta cu CCR, este faptul că, conducerea PSD şi a guvernului, a hotărât să se ducă.

Monica Mihai: Faţă de anul trecut când nu s-a dus.

Ion Cristoiu: Da. Asta este o mare schimbare, o să discutăm când ajungem la PSD. PSD-ul are o mişcare inteligentă, aceea de a elimina toate posibilităţile de atac din partea opoziţiei, dar mai ales din partea lui Klaus Iohannis. Acum nu mai poţi să spui că sunt anti-americani pentru că au fost la Ambasada Americană, nu mai poţi să spui că sunt anti-europeni deoarece ei au fost mângâiaţi de Timmermans. Este foarte important pentru că dacă opoziţia şi Klaus Iohannis o ţin langa acum cu PSD-ul lui Dragnea care vrea să ne scoată din Europa, care e anti-american, greşesc pentru că...

Monica Mihai: Acum nu mai pot să facă aceste afirmaţii.

Ion Cristoiu: Această mişcare, prezenţa astăzi arată... sigur că începem speculaţiile, faţă în faţă Klaus Iohannis cu Dăncilă...

Monica Mihai: Parcă ar fi prima dată când se întâlnesc cei doi.

Ion Cristoiu: Mă rog, aşa este.

Monica Mihai: Cum am spus la începutul emisiuni, ieri, Curtea Constituţională, trecem la un topic mai serios...

Ion Cristoiu: I-am îndemnat pe telespectatorii noştri să se uite la sindrofia aia, acolo... La parada vanităţii, că din când în când se face gol pentru că ei vin printr-un fel de ţeavă...

Monica Mihai: Şi la un moment dat nu apare nimeni în cadru.

Ion Cristoiu: Nu apare şi ăia aşteaptă, mă rog o chestie protocolară.

Monica Mihai: Ca la nuntă.

Ion Cristoiu: Ca la nuntă, dar camerele sunt aici şi toţi se uită la camere şi sunt tare mândri, mai ales nevestele sau ibovnicele lor că s-au văzut la televizor, şi-au pus ce aveau mai bun pe acasă, mă rog.

Contrar umflării, bulbucelii dintr-o anumită parte a presei, această decizie a CCR, din punct de vedere juridic este absolut fără nicio influenţă

Monica Mihai: Curtea Constituţională a dat ieri o decizie mult aşteptată care a fost amânată în repetate rânduri şi anume pe completurile de trei specializate pe cazuri de corupţie, o sesizare care a fost făcută de Florin Iordache în urmă cu câteva luni şi care, iată, Curtea Constituţională, cu cinci voturi pentru şi patru voturi împotrivă, a stabilit că există un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie pe aceste completuri specializate pe cazuri de corupţie. Cum va schimba decizia luată de CCR viitoarele procese sau alte procese, ar trebui să explicăm, în care deja au existat sentinţe într-o primă instanţă.

Ion Cristoiu: Contrar umflării, bulbucelii dintr-o anumită parte a presei, această decizie din punct de vedere juridic este absolut fără nicio influenţă.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Pentru că este vorba, trebuie explicat, este vorba de sentinţe de la prima instanţă, deci de la un complet de trei de la ICCJ care nu au ajuns la apel în fază de sentinţă definitivă. Avem două etape în aceste procese, fondul pentru demnitari reprezintă completul de trei şi apelul şi deci sentinţa definitivă este completul de cinci. E foarte important de precizat, chiar dacă poate să pară... să spulberăm din start această diversiune cu Dragnea care iese...

Monica Mihai: Dar au fost foarte multe voci care au spus că de fapt această decizie a Curţii este specială pentru Liviu Dragnea.

Ion Cristoiu: Păi au fost voci gen Orban şi cu Rareş Bogdan care se întreceau care e mai mitocan în legătură cu CCR, că voiau să tragă din acest hartan, dar în mod inutil, n-are nicio legătură cu Dragnea.

Monica Mihai: Adică spuneţi că pe Liviu Dragnea nu-l afectează în niciun fel?

Ion Cristoiu: Această decizie... avem decizia se referă... repet, un proces de corupţie la demnitari, că de acolo e vorba, are loc la ICCJ. Complet de trei şi complet de cinci. Potrivit acestei decizii cei care au sentinţă definitivă la completul de trei, nu au ajuns la apel, n-au sentinţă definitivă ca Dragnea la apel.

Monica Mihai: Aşa.

Ion Cristoiu: Automat şi cei care au avut în favoarea lor precum Victor Ponta se rejudecă. Rejudecarea procesului nu înseamnă nimic, nu e deloc o favoare nici măcar pentru cei care...

Monica Mihai: Care poate fi cerută de ambele părţi, atât de cel care a primit sentinţa cât şi de procuror.

Ion Cristoiu: Nu. În cazul de faţă nu, pentru că nu e vorba de recurs în anulare, în cazul de faţă, e foarte important, potrivit deciziei nu cere nimeni. Cea anterioară se referea la recurs în anulare. Aici potrivit articolului 421 din Codul de procedură penală, punctul 2, paragraful b, litera b aceste procese, deci care au primit sentinţe definitive, intră în procedura de rejudecare cu nulitate absolută, dar automat intră.

Monica Mihai: Adică nu trebuie să o ceară cineva.

Ion Cristoiu: Nu trebuie să o ceară. Dincolo la completele de cinci dădeau posibilitatea numai dacă făceai recurs în anulare. De data aceasta, în cazul acesta se rejudecă automat. În cazul lui Dragnea nu are cum să intre în prima categorie pentru că el a fost la apel condamnat în sentinţă definitivă, am văzut pe doamna Prună, marea juristă care am înţeles că a terminat Ecologia, care spune o prostie. Nu se poate face recurs în anulare în cazul lui Dragnea, deoarece 426 noul Cod de procedură penală, îl ştiu pe de rost, spune aşa se face recurs, contestaţie în anulare sau recurs în anulare în cazul sentinţelor definitive date la apel, deci numai aia şi în cazul în care completul nu a fost legal constituit, completul de cinci nu de trei, pentru că se presupune în mod normal că completul de cinci este cel care trebuia să ceară... din acest punct de vedere toată povestea cu Dragnea este o mare gogoaşă umflată, fie din analfabetism, fie din tendenţiozitate. Nu are nicio treabă cu Dragnea. Că dacă era să-l salveze pe Dragnea...

Monica Mihai: Cum spun mulţi...

Ion Cristoiu: Cum bântuie cei doi, unul la Bruxelles şi unul la Bucureşti, Orban şi cu Rareş Bogdan, dădeau decizia atunci.

Monica Mihai: Înaintea deciziei instanţei.

Ion Cristoiu: Atunci da. Dacă era înaintea deciziei, atunci domnul Dragnea... se rejudeca procesul, el rămânea preşedinte, o dădea afară pe Dăncilă, candida la preşedinţie şi istoria României arăta altfel.

Monica Mihai: Dacă nu mă înşel exista pe 19 mai şi termen în procesul lui Dragnea şi era aşteptată decizia CCR.

Ion Cristoiu: Dacă voiau să-l salveze pe Dragnea...

Monica Mihai: Aveau ocazia s-o facă.

Ion Cristoiu: Ei doi sau cei din opoziţie ne cred proşti. Tocmai că n-au dat atunci arată că n-au vrut să-l salveze.

Monica Mihai: Dar ce vă spune faptul că din nouă judecători, adică faţă de alte decizii ale CCR când lucrurile erau destul de clare şi era cu majoritate decizia, în acest caz balanţa a fost abia înclinată. Au fost cinci judecători care au spus că da, sunt de acord cu această sesizare şi patru judecători, am să le citesc numele este vorba de Mona Pivniceru, Livia Stanciu, este vorba de Daniel Morar şi Simina Tănăsescu care e propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, recentă.

Ion Cristoiu: Sunt cel puţin doi judecători acolo în care am mare încredere şi anume Mona Pivniceru şi Daniel Morar, în ceilalţi n-am.

Monica Mihai: Şi ce vă spune faptul că aceştia au fost împotriva acestei decizii?

Ion Cristoiu: Păi spune ceea ce susţin şi eu că toată această decizie este aberantă.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Păi este foarte simplu. În primul rând nu trebuia admisă sesizarea domnului Iordache. Este clar.

Monica Mihai: Aici a şi sesizat doamna Tarcea când era în măsură să depună sesizarea.

Ion Cristoiu: Nu, deci domnul... s-a întâmplat în felul următor, domnul Dragnea a plecat în vacanţă şi a delegat pe locul lui...

Monica Mihai: Atribuţiile domnului Iordache.

Ion Cristoiu: Da, dar nu putea să delege toate atribuţiile. Atribuţia de sesizare a conflictului juridic este a persoanei care e în funcţia aia. Nu există, adică el a delegat, îi ţine locul, dar n-a dat o adresă în care spune prin prezenta vă... deci există anumite atribuţii, prerogative care sunt ale persoanei fizice

Monica Mihai: Care nu pot fi delegate.

Ion Cristoiu: Care e în funcţia respectivă, din punctul ăsta de vedere, pentru că domnul Iordache nu s-a numit în perioada aia preşedinte, dacă era aşa domnul pleca în vacanţă şi domnul Iordache îşi punea pe cartea de vizită preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu. Ţinea locul, la fel de bine putea să ţină şi altcineva. deci asta a fost prima. Şi a doua eu nu am înţeles ce e ăla complet specializat. Nu înţeleg. Cum adică complet specializat pe corupţie? Unu, noi nu... dacă era din punctul ăsta de vedere CCR trebuia să declare anticonstituţională legea care spune prostia asta. Deci nu există infracţiune de corupţie, corupţie, există abuz în serviciu, spălare de bani care poate fi judecat şi la judecătoria de ocol...

Monica Mihai: Care au competenţe.

Ion Cristoiu: Da, dar poate fi... spălarea de bani de la o anumită sumă dacă nu eşti demnitar ajunge la sector nu-i obligatoriu să... La ICCJ ajung numai demnitarii da? Deci unu, prima întrebare ce e aia complet? Adică anumiţi judecători numai ei judecă pe corupţie?

N-am înţeles care a fost rostul acestei decizii, dacă nu cumva între cei care au fost condamnaţi la prima instanţă nu sunt şi oameni ai serviciilor

Monica Mihai: Ştiţi că discutam mai devreme câţi judecători sunt la ICCJ, avem 108 pe completurile de trei şi 33 pe completurile de cinci.

Ion Cristoiu: Deci unu, prima întrebare, ce e aia complet specializat? Adică există din aceşti, din 108, da, ar însemna că din 108 judecători, nişte judecători...

Monica Mihai: Sunt specializaţi pe corupţie.

Ion Cristoiu: Nu, au patalama la mână că sunt, specializat ce înseamnă, adică au făcut un curs, o facultate? Nu. Sau doamna Tarcea ar fi trebuit la începutul sezonului judiciar să spună din cei 108...

Monica Mihai: Avem un număr x de judecători...

Ion Cristoiu: Un număr cât? Ziceţi dumneavoastră cât ar putea să fie, nu ştiu.

Monica Mihai: 30, o treime.

Ion Cristoiu: Păi acei 30 ar fi judecat numai ei demnitarii, da? Păi şi n-am fi luat cu toţii foc? Cum adică, când sunt 108 se vâră la calculator şi nu ştii cine nimereşte, da? Păi dacă sunt 30 sau sunt 15, pentru că o să fie 15, da, înseamnă că numai ei se făceau nişte complete care judecau numai ei demnitarii. Că la ICCJ se judecă numai demnitarii. E o prostie, n-am înţeles care a fost rostul acestei decizii, în afară de ipoteza, şi vă rog să ţineţi cont de ea, dacă nu cumva, nu persoanele vânturate în presă, Vâlcu, Bica, că e o prostie, Cozma, dacă nu cumva, şi aici ar trebui să citaţi dumneavoastră din presa activă, dacă nu cumva între cei care au fost condamnaţi la prima instanţă nu sunt şi oameni ai serviciilor. Adică oameni care au nimerit la un complet prost, pentru că rejudecându-se trebuie să fie un alt complet, adică n-au nimerit...

Monica Mihai: Şi atunci şansele lor se schimbă.

Ion Cristoiu: Numai aşa se explică. Pentru că eu vă întreb dacă nu acceptau sesizarea se întâmpla ceva în România? Nu.

Monica Mihai: Nu.

Ion Cristoiu: Deci ideea că nu ştiu ce, că vezi Doamne era legea, vreţi să îmi spuneţi mie că CCR-ul a judecat întotdeauna pe lege? Nu. Dovadă că până acum au ţinut cont de faptul că nu se pronunţase sentinţa.

Monica Mihai: Aşa.

Ion Cristoiu: Ori faptul că ei au putut să aştepte până se pronunţă în cazul lui Dragnea o sentinţă, arată că nu au lucrat pe lege. Legea îi obliga să se pronunţe atunci. După părerea mea este una din marile pleznitori şi că şi-au dat seama de greşeală este faptul că azi au amânat Codurile penale. Şi-au dat seama că deja sunt ţinta acuzaţiilor că fac jocuri politice şi atunci au zis hai să amânăm pentru că dacă şi azi dădeau în favoarea, nu ştiu, erau de acord cu modificările la Codurile penale se aprindea o vâlvătaie.

Monica Mihai: Partidul Social Democrat a un congres mult aşteptat în care şi-a ales noul preşedinte al partidului în persoana Vioricăi Dăncilă, după care PSD pare că şi-a schimbat direcţia politică. l-au numit din nou, a fost propunerea PSD în persoana lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR, aţi fost şi dumneavoastră la congres.

Ion Cristoiu: Reporter, da.

Monica Mihai: Reporter la congres, corespondent special.

Ion Cristoiu: Reporter banal, nu ca dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi reporter special. Eu cu ăia de teren, ăia care sunt şi în weekend la muncă, că nu se duc vedetele, vedetele stau acasă.

Monica Mihai: Mai merg şi vedetele în weekend.

Ion Cristoiu: Rar, rar, eu n-am văzut niciuna, totuşi, cu mici excepţii eu n-am văzut la congres vedete, eu eram pe acolo ca măgarul între oi, că eram mai în vârstă, dar mă rog, a fost interesant. E foarte important de ce m-am dus. În primul rând că am fost la toate manifestările unde trebuia să se întâmple ceva. Când am intrat l-am întâlnit pe domnul Daea care m-a îmbrăţişat deşi eu nu l-am văzut în viaţa mea, i-am spus, domnul ministru dacă am venit eu înseamnă că se va întâmpla ceva.

Monica Mihai: Şi aşa a fost?

Ion Cristoiu: A fost cu discursul lui Pleşoianu, am fost la ruperea frontului, am fost la eşecul lui Iliescu în 2005, am fost la multe, am fost la congresul de unificare PNL-PDL  Acum trebuia să mă duc că am vrut să văd o atmosferă, deci când eşti acolo, şi am urmărit câteva lucruri. Unu, am vrut să văd în ce măsură acest congres încearcă să repună motoarele partidului.

Monica Mihai: Şi au reuşit?

A fost un fel de congres al guvernului. Nu s-au referit la prezidenţiale, lucru suspect

Ion Cristoiu: Unu, nu. A fost un eşec din punctul acesta de vedere, am şi spus, pentru că până şi cei care au candidat, cred că cu excepţia celui de la tineret, domnul Petrea Gabriel, liderul tineretului care a candidat pentru funcţia de secretar general, niciunul nu s-a referit la partid. Deci în sală erau delegaţi, da, 4000, erau oastea, sunteţi de acord cu oastea...

Monica Mihai: Căpitani.

Ion Cristoiu: Da, oastea, 4000 de delegaţi reprezentau ce era mai bun, erau ienicerii, hai să spunem. Ei, aceşti oameni trebuia, toţi cei care vorbeau, inclusiv Viorica Dăncilă să li se adreseze lor.

Monica Mihai: Şi cui s-au adresat?

Ion Cristoiu: A fost un fel de congres al guvernului. Deci unu, nu s-au referit la prezidenţiale, lucru suspect.

Monica Mihai: Era anunţat un alt congres special pentru prezidenţiale.

Ion Cristoiu: Congresul special pentru prezidenţiale este congresul care a desemnat deja partidul pe unul şi lui ăla îi face serbare, dar e târziu. Nu era normal ca toţi ăia de la tribună, inclusiv Viorica Dăncilă spună domnilor, tovarăşilor vin prezidenţialele, şi pe Iohannis, hai la luptă, da, şi eu dacă eram PSD-ist, de acolo să mă duc direct la Cotroceni să rup porţile, nu. Doi, nu s-a referit nimeni la situaţia partidului, la eşecul de la alegeri, la luarea cu duba a preşedintelui, la puciul din partid.

Monica Mihai: În afară de Liviu Pleşoianu care a făcut referire, şi Codrin Ştefănescu.

Ion Cristoiu: Nu, dar ei s-au referit la lupta cu sistemul, nu la situaţia partidului. Faptul că partidul nu a avut democraţie, adică nimeni nu a analizat ce se întâmplă cu partidul după perioada Dragnea, au schimbat doi premieri, bun. Şi alt lucru foarte interesant, nimeni nu l-a criticat pe domnul Iohannis.

Monica Mihai: De ce credeţi că s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat acest lucru?

Ion Cristoiu: Cred că PSD-ul trăieşte într-o iluzie primejdioasă şi anume că indiferent de rezultatul prezidenţialelor ei vor rămâne la guvernare. Nu-i adevărat. Dacă nu trec în turul al doilea ei pierd guvernarea. Pentru că dacă nu trec în turul al doilea este un dezastru, sunteţi de acord, e o chestie unică.

Monica Mihai: Aşa am zis şi după europarlamentare, că vor pleca de la guvernare şi iată că totuşi guvernul Dăncilă este încă aici.

Ion Cristoiu: Păi, nu, nu, staţi un pic. Deci e limpede că câştigă Klaus Iohannis.

Monica Mihai: E limpede?

Ion Cristoiu: Da, n-am nicio îndoială, el este preşedintele în exerciţiu, bun. Avem ipoteza aceasta că în turul doi intră Dan Barna, nu cred că Cioloş intră, şi cu Klaus Iohannis. În aceste condiţii PSD-ul e un dezastru, ar fi prima dată când ei nu intră în turul al doilea. Lui Klaus Iohannis îi dă forţa de a schimba guvernul, forţa, pentru că el rămâne preşedinte. După 26 mai nu a rămas nimeni.

Monica Mihai: Dumneavoastră spuneţi că Dan Barna ar lua mai mult decât ar lua PSD la alegerile prezidenţiale în primul tur.

Ion Cristoiu: Da. pentru că ei nu se pregătesc, în sensul ăsta. Eu v-am spus, am încercat să vă spun de ce ei nu se pregătesc, pentru că ei cred că va fi ca la 26 mai. Adică ei au în continuare majoritatea, iar Klaus Iohannis, dacă ei nu vor intra în turul al doilea nu va avea ce să facă. Nu-i adevărat.

Monica Mihai: Sunteţi sigur că vor pierde guvernarea dacă nu intră în turul doi.

Ion Cristoiu: Păi da pentru că Klaus Iohannis vine cu o forţă uriaşă, forţa...

Monica Mihai: Capital electoral foarte mare.

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici