Prima pagină » Politic » Garda Naţională, activată în statul Washington în caz de violenţe electorale

Garda Naţională, activată în statul Washington în caz de violenţe electorale

Guvernatorul statului Washington a anunţat că a activat o parte din membrii Gărzii Naţionale după informaţiile şi îngrijorările privind potenţialele violenţe legate de alegeri, scrie Reuters.
Garda Naţională, activată în statul Washington în caz de violenţe electorale
Cosmin Pirv
02 nov. 2024, 07:55, Politic

Statul, în care democrata Kamala Harris ar trebui să îl învingă, conform sondajelor, pe republicanul Donald Trump, a fost unul dintre cele două în care urnele de vot au fost incendiate la începutul săptămânii.

Votul anticipat este disponibil pentru cei din Washington şi peste două milioane de persoane au votat deja.

„Pe baza unor informaţii şi preocupări generale şi specifice privind potenţialul de violenţă sau alte activităţi ilegale legate de alegerile generale din 2024, doresc să mă asigur că suntem pe deplin pregătiţi să răspundem”, a scris guvernatorul Jay Inslee într-o scrisoare publicată vineri pe site-ul său.