„În sfârşit, decizie curajoasă a UE. Miniştrii europeni de Externe au decis suspendarea completă a acordului de facilitare a vizelor dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Ceea ce noi am cerut acum ceva timp se întâmplă astăzi şi mă bucur că s-a ajuns la consens”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.
Europarlamentarul PMP apreciază că „regimul criminal de la Moscova trebuie pedepsit şi presat din toate părţile şi cu toate mijloacele”.
„Pacea şi democraţia costă tot mai mult, însă niciun preţ nu este prea mare”, încheie Tomac.