Preşedintele CNI, numit de Tăriceanu ca secretar general la ANAF

Publicat: 08 08. 2007, 14:27
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

Postul de secretar general al ANAF a fost înfiinţat la finele lunii mai, prin hotărârea de Guvern privind reorganizarea instituţiei.

Reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor Marcu Nicu a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate, la sfârşitul săptămânii trecute.

"Postul nou-înfiinţat de secretar general în cadrul ANAF era vacant şi am fost propus pentru această funcţie", a declarat Nicu Marcu.

Premierul l-a mai numit pe Constantin Teodorescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, iar Ioana Apan a fost promovată temporar în postul de secretar general adjunct la Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Gheorghe Clement a fost numit, tot prin decizie a premierului, în funcţia publică de secretar general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.