- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană a părăsit reuniunea CExN, după o dispută cu Ponta
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a părăsit, miercuri, sala în care se desfăşoară reuniunea publică a CExN al PSD, după ce a avut un schimb de replici cu preşedintele partidului, Victor Ponta.
Geoană a părăsit reuniunea CExN, după o dispută cu Ponta (Imagine: Bogdan_Maran/Mediafax Foto)
Înainte de a pleca din sală, Mircea Geoană a avut un schimb de replici cu Victor Ponta, cerându-i acestuia să încheie discuţia privind variantele de luat în calcul dacă moţiunea de cenzură trece.
"Din păcate, echilibrul discuţiei noastre de astăzi, care ar fi trebui să fie pe partea de soluţii, de chestiuni alternative, de răspunsuri la problemele oamenilor, riscă să se ducă, inclusiv prin prezenţa prietenilor din media aici, la noi, către chestiunea legată de anticipate. Lumea nu cred că este atât de preocupată de alegeri, lumea este obosită, eu nu ştiu nici la nivelul parlamentarilor dacă îmbrăţişează o astfel de teză", a spus Geoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
Guatemala este dispusă să accepte deportaţii din America Centrală propuşi de Trump - surse Reuters
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
El a arătat că o astfel de discuţie ar trebui făcută cu grupurile parlamentare, întrucât a mai existat surpriza, din experienţa sa, ca PSD să ia decizii într-un for statutar, dar acestea să nu fie agreate de către parlamentari.
"Eu cred că această discuţie trebuie închisă şi reformulată. Cred că PSD este pentru căderea Guvernului Boc. Ar trebui să ne clarificăm că nu intrăm la guvernare, accentul pe anticipate este exagerat în acest moment. Haideţi să-l reformulăm, şi în comunicarea publică să venim cu o chestiune care să pună în valoare mai degrabă oferta noastră alternativă decât chestiuni legate de alegeri, de aceeaşi Mărie cu altă pălărie", a spus Geoană.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a intervenit, precizând că nu va închide discuţia şi nici nu va reformula variantele.
"Numai un pic. Nici nu închidem discuţia, nici nu o reformulăm. Clapa cu comunicarea... că tot facem comunicare de ani de zile. Haideţi să luăm nişte decizii. Iarăşi o comunicăm altfel de cât o spunem? Există a cincea soluţie? Sunt de acord. Eu zic să spunem că nu intrăm la guvernare decât după alegeri, că vor fi anticipate sau la termen, nu noi decidem. Iarăşi o dăm aşa... O tot comunicăm de ani de zile şi tot comunicăm între noi în opoziţie. Nu v-aţi săturat?", a spus Ponta.
El a arătat că PSD ori ia 51%, ori mai stă în opoziţie sau va fi vioara a şaptea, a noua, a cinsprezecea, doar ca să mai prindă cineva o funcţie "de nu ştiu ce şef de ceva".
Geoană l-a întrerupt pe Ponta şi a întrebat de ce PSD nu poate să spună că intră la guvernare numai cu programul său de guvernare şi cu primul-ministru al PSD.
"Cu cine? Cu Klaus Iohannis, cum aţi propus? Cum a propus Crin Antonescu, mă rog, nu dumneavoastră", a spus Ponta.
"Eu am spus că a fost o variantă înaintea alegerilor prezidenţiale", a răspuns Geoană.
Ponta a intervenit din nou: "Domnul Geoană, e în regulă. Dar haideţi să comunicăm coerent, dacă se poate. Să ne lăsăm colegii să îşi spună părerea până la capăt. Eu nu închid nicio discuţie până nu-şi spun toţi colegii părerea", a spus Ponta.
După acest schimb de replici, Mircea Geoană a părăsit sala de şedinţe şi nu a revenit până la ora transmiterii acestei ştiri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO