- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană a primit mandat din partea PSD pentru a începe discuţiile cu partidele
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după o şedinţă informală cu membrii conducerii, că, în conformitate cu mandatul acordat, el va fi cel care va "antama" discuţiile cu celelalte partide parlamentare în vederea formării majorităţii parlamentare.
Geoană a primit mandat din partea PSD pentru a începe discuţiile cu partidele (Imagine: Mediafax Foto)
"Mandatul este clar: preşedintele partidului va antama aceste discuţii (negocierile cu celelalte partide, n.r.). Pe măsură ce avansăm, vom avea şi echipa de negociatori", a precizat Geoană.
Întrebat dacă până în acest moment a fost contactat de reprezentanţi ai unui alt partid, Geoană a evitat să răspundă, precizând: "Chiar dacă ar fi fost cazul, nu v-aş spune în acest moment".
Liderul PSD a mai spus că fiecare dintre partidele parlamentare aşteaptă finalul numărătorii oficiale a voturilor, pentru a putea să vadă, fiecare, pe ce "picior" stă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Sunt convins că, apoi, în următoarele zile, vor începe în mod asiduu, poate cu presa la uşă, poate fără presă la uşă, discuţiile cu celelalte partide", a adăugat Geoană.
El a reiterat poziţia PSD potrivit căreia viitorul guvern va fi condus de formaţiunea sa, care va da şi premierul. Totodată, Geoană a dat de înţeles că PSD condiţionează participarea la guvernare de numirea, din rândurile sale, a premierului.
"În mod evident, în democraţie, cine câştigă alegerile şi are o majoritate dă premierul", a subliniat Geoană.
El a adăugat că a primit mesaje de la lideri importanţi din străinătate în acest sens. "Au început să vină şi mesaje din străinătate în acest sens: duminică, premierul spaniol, un număr de lideri importanţi din Marea Britanie, Germania, au spus că şi în România trebuie respectată voinţa suverană a electoratului", a arătat Geoană.
Întrebat dacă a primit un mesaj şi din partea Israelului, Geoană a precizat: "M-a sunat duminică seara primul-ministru israelian care ne-a felicitat, ne-a încurajat să facem cât mai repede un guvern şi să evităm criza politică".
Alianţa PSD+PC a obţinut 33,99 % din voturi la Senat, fiind urmată, la doar 0, 2%, de PDL, potrivit numărătorii a 92,73% din voturi, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al BEC Marian Muhuleţ.
Alianţa PSD+PC a obţinut 33% din voturi, urmată de PDL, cu 32,57 % şi de PNL, cu 18,32 %, după centralizarea făcută până luni, la ora 14.00, a voturilor valabil exprimate din 92,73% din secţiile de votare, de la nivelul întregii ţări, la Camera Deputaţilor, a mai anunţat BEC.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:21
LIVE TEXT Marcel Ciolacu, desemnat de Iohannis pentru a forma Guvernul / Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban, la şefia Senatului şi Camera Deputaţilor / Crin Antonescu, anunţat oficial candidat unic al coaliţiei pentru prezidenţiale / USR anunţă că nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
astăzi, 13:11