Geoană: A spune că majorarea salariilor profesorilor a fost o greşeală este exagerat

Publicat: 05 05. 2009, 14:46
Actualizat: 06 11. 2012, 09:20

Geoană a afirmat că majorarea salariilor profesorilor, impusă de PSD şi PDL la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute, a fost o intenţie normală, pentru a se putea acorda învăţământului locul cuvenit în strategia de dezvoltare a României.

Liderul PSD a spus că legea respectivă a fost votată de aproape toate partidele, inclusiv de parlamentari ai PNL, ceea ce demonstrează că majorarea salariilor nu a fost un gest de natură electorală.

Geoană a apreciat că, în prezent, s-au schimbat condiţiile faţă de cele de la momentul deciziei de majorare a salariilor, ceea ce impune "o discuţie sinceră şi onestă" cu sindicatele din educaţie pentru stabilirea unui calendar de eşalonare a respectivei majorări.

"A fost un gest natural. Că nu sunt bani acum, este una, însă a spune că a fost o greşeală este exagerat. Pe de altă parte, nu cred că preşedintele României poate vorbi în numele întregii clase politice, poate eventual vorbi în numele partidului pe care îl reprezintă", a mai afirmat preşedintele PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îşi asumă, împreună cu clasa politică, eroarea promulgării Legii salarizării cadrelor didactice, considerând că disputa dintre sindicatele profesorilor şi părinţi şi copii trebuie "mutată" între profesori şi politicieni.