- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană, "absolut convins" că Băsescu face referendum pe uninominal
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a declarat, joi, „absolut convins” că preşedintele Traian Băsescu va declanşa referendum pentru introducerea votului uninominal, indiferent dacă Parlamentul va adopta sau nu o lege în acest sens.
Geoană, "absolut convins" că Băsescu face referendum pe uninominal
Întrebat dacă apreciază că şeful statului va mai declanşa un referendum în care fie Guvernul îşi va asuma răspunderea, fie Parlamentul va adopta o lege pentru introducerea votului uninominal, Geoană a răspuns: „Sunt absolut convins că preşedintele Traian Băsescu va face referendum, pentru că vrea să facă campanie pentru PD”.
Geoană a apreciat că şeful statului va semna decretul pentru organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal indiferent dacă Parlamentul adoptă sau nu o lege în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
„Va ieşi o lege din Parlament, inclusiv cu votul PD, pentru că fără PD nu avem majoritatea necesară, inclusiv cu votul PSD, şi apoi preşedintele va spune zâmbind că nu îi convine varianta de vot uninominal şi că vrea alta. Ne furăm singuri căciula neînţelegând că preşedintele vrea să intre în campanie pentru PD”, a declarat liderul social-democrat.
El a făcut aceste afirmaţii joi, înainte de Conferinţa judeţeană a PSD Ilfov.
Preşedintele Traian Băsescu a adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi liderilor partidelor parlamentare, în care acordă Parlamentului termen până la 22 octombrie pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal, precizând că în caz contrar va emite decretul pentru referendum.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO