- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: Acţiunea ANI în cazul Ecaterinei Andronescu, o evidentă şicană politică
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că acţiunea ANI în cazul Ecaterinei Andronescu este "o evidentă şicană politică" şi "un abuz de drept împotriva unuia dintre cei mai buni specialişti în educaţie" şi împotriva unui lider al opoziţiei.
"Acţiunea arată scopul real al Legii Educaţiei: scăparea de rectorii incomozi, alături de cei peste 4.000 de alte cadre universitare alungate din învăţământul superior. Această şicană politică şi acest abuz de drept nu vor reuşi să umbrească calităţile morale şi profesionale impecabile ale doamnei Andronescu, care se bucură de sprijinul, respectul şi încrederea tuturor. A avut curaj să se lupte cu cei care făceau un rău învăţământului universitar fabricând diplome pe bandă rulantă şi nu aş vrea să cred că acum plăteşte un preţ politic pentru asta. Să nu uităm că vorbim despre un profesor universitar ce conduce una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din România", se arată în comunicatul lui Mircea Geoană.
El menţionează că, în legătură cu incompatibilitatea rectorilor parlamentari, sesizată în privinţa senatorilor Ecaterina Andronescu şi Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara, Comisia juridică a Senatului a discutat acest aspect şi a constatat că nu este vorba despre o incompatibilitate.
În ceea ce priveşte intrarea în vigoare a prevederilor Legii Educaţiei, Comisia juridică a Senatului a constatat că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile deoarece, potrivit Constituţiei, legea dispune numai pentru viitor, se mai arată în comunicat.
"În condiţiile în care mass-media este plină de exemple de conflicte de interese veritabile, cu mult mai dăunătoare statului român, economiei şi societăţii, româneşti, această decizie a ANI este cel puţin ciudată. Evaziunea fiscală este în floare, corupţia este endemică, ne apropiem de un raport de ţară care nu cred că va fi blând şi cu toate acestea pare că nu ne focalizăm energiile pe subiectele cu adevărat importante pentru bunul mers al societăţii", conchide el.
Inspectorii ANI au sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese, deoarece în timpul mandatului de ministru al Educaţiei a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, joi, că va ataca în instanţă decizia ANI, pentru că până la ieşirea din mandatul de ministru al Educaţiei nu a luat niciun leu din proiectul cu fonduri structurale, iar în 2010 a primit de la Agenţie un verdict din care rezultă că nu este incompatibilă.
Ecaterina Andronescu a susţinut că cei aproximativ 40.000 de lei despre care ANI spune că i-a primit ca manager de proiect i-a obţinut după încheierea mandatului de ministru al Educaţiei, ea descriind drept ciudată situaţia în care Agenţia îi aduce acuzaţii înaintea programului USL pe educaţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
-
Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi
-
Volodimir Zelenski spune că Ucraina va ajuta Republica Moldova în contextul agravării crizei energetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:50
-
astăzi, 11:46