Geoană: Băsescu este într-o cădere chiar mai accentuată decât Emil Constantinescu

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Tăuţii Măgherăuş, în judeţul Maramureş, că preşedintele Traian Băsescu este într-o cădere, în sondaje, mai accentuată chiar decât cea a fostului şef de stat Emil Constantinescu.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Geoană: Băsescu este într-o cădere chiar mai accentuată decât Emil Constantinescu

Geoană: Băsescu este într-o cădere chiar mai accentuată decât Emil Constantinescu

"Traian Băsescu este într-o pierdere a încrederii în faţa electoratului fără precedent şi nici măcar Emil Constantinescu nu a trecut printr-o cădere atât de accentuată", a spus Mircea Geoană, susţinând că, în mod cert, el va intra în finală pentru Preşedinţie.

De altfel, acesta a spus, pe un ton glumeţ, că la vară va învăţa "să joace" pe ritmuri de muzică populară, iar la sfârşitul anului îi va chema pe dansatorii din Tăuţii Măgherăuş la Cotroceni, ca să sărbătorească.

"Sper ca la sfârşitul anului 2009 să cântăm La mulţi ani, la fel cum o fac acum oamenii de aici", a spus Mircea Geoană, într-o scurtă declaraţie de presă susţinută chiar pe malul unui lac din oraşul maramureşean, unde localnicii s-au adunat la mici şi bere.

Liderul PSD a mers să viziteze o fabrică privată de produse lactate din satul Merişor, iar la intrarea în fabrică un staroste a recitat o urare în versuri, de genul celor rostite la nunţile tradiţionale din Maramureş, în care a spus că Geoană este cel mai potrivit să ocupe funcţia de preşedinte şi la finalul căreia oamenii au început să scandeze "Geoană preşedinte".

Mircea Geoană a mers în Maramureş direct de la Sâmbra Oilor, oprindu-se la Tăuţii Măgherăuş, oraş condus de un primar social-democrat, Anton Ardelean. De altfel, aproximativ 250 de persoane s-au adunat în centrul oraşului, mulţi fiind îmbrăcaţi în tricouri roşii şi având baloane cu sigla PSD.

Liderul social-democrat a făcut o baie de mulţumie la Nistru, o zonă de agrement extrem de aglomerată la sfârşitul săptămânii, unde Mircea Geoană s-a fotografiat cu electoratul printre grătarele cu mici şi mesele pline cu bere, iar la final a stat la masă cu alţi lideri ai partidului, printre care ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi consilierul lui, Cozmin Guşă, gazdele servindu-i cu gulaş.

Geoană a spus, în glumă, mulţimii strânse în jurul său că nu va putea rămâne prea mult timp la Tăuţii Măgherăuş, pentru că a băut prea multă pălincă pe parcursul zilei. Liderul PSD a mai spus că nu poate rămâne mai mult şi pentru că nu este în forma cea mai bună, fiind îngrijorat pentru părinţii săi, care sunt bolnavi, aşa că se grăbeşte să ajungă acasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici