Geoană: Bugetul pe 2009 trebuie făcut de noul Parlament şi viitorul Guvern

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că bugetul pe 2009 trebuie realizat şi adoptat de noul Parlament şi viitorul Guvern, întrucât actualul Executiv se află în "vrie" şi a pierdut "hăţurile" economice şi sociale din România.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Geoană: Bugetul pe 2009 trebuie făcut de noul Parlament şi viitorul Guvern

Geoană: Bugetul pe 2009 trebuie făcut de noul Parlament şi viitorul Guvern (Imagine: Mediafax Foto)

Liderul social-democrat a declarat, vineri, la Craiova, într-o conferinţă de presă, că este nevoie într-un timp cât mai scurt de o "nouă" guvernare.

"Acum, principalul mesaj către economia României, către cetăţeni, către bănci, către sistemul financiar, către străinătate este că avem nevoie cât mai repede de aceste alegeri din 30 noiembrie şi de o nouă guvernare cu o majoritate serioasă şi competentă", a declarat Mircea Geoană.

Preşedintele PSD susţine că, până la alegerile parlamentare din noiembrie, este necesar ca Guvernul ar trebui să adopte câteva măsuri, considerate de Geoană ca fiind necesare.

"Sunt lucruri care nu ar trebui făcute în aceste patru-cinci săptămâni până la alegeri. Ar trebui să se opereze, chiar şi acum, la final de mandat, nu la îngheţarea salariilor din sistemul bugetar, aşa cum propunea domnul Meleşcanu, ci îngheţarea salariilor şi reducerea salariilor căpuşelor dolofane care iau zeci de mii de euro pe lună", a declarat senatorul de Dolj.

Geoană apreciază că ar trebui făcut "ordine" în cadrul sistemului public.

"Se poate şi trebuie să se facă ordine în această zonă de nesimţitre a salariilor care sunt percepute, a bonusurilor şi a primelor a tot soiul de clienţi politici, la Fondul Proprietatea, la Reglementare, la Romsilva", a mai spus Geoană.

În opinia preşedintelui PSD, în perioada următoare, ar trebui îngheţată acordarea primelor pentru salariile care depăşesc cuantumul încasat de un ministru.

"Este nevoie de anularea primelor de final de an pentru tot ce înseamnă salariul peste ceea ce reprezint schema de salarizare până la nivel de ministru. Tot ce depăşeşte salariul de ministru trebuie îngheţat şi să nu perceapă acea sumă până la sfârşitul mandatului pentru a da dovadă de autolimitare. După acea să spună unui profesor debutant de la ţară să îngheţe salariile. Va fi o iarnă grea, factura se scumpeşte, să dea un exemplu cei care sunt demnitarii statului român şi cei care se bucură de privilegiile căpuşării sistemului public românesc", a spus Geoană.

El apreciază că se impune ca până la alegeri, să se blocheze angajările în aparatul guvernamental.

"În aparatul guvernamental trebuie îngheţate organigramele până după alegeri. Nu mai trebuie făcută nicio angajare, nu mai trebuie făcut niciun stimulent pentru cei care lucrează în aparatul de stat. Au stat patru ani de zile şi s-au îndestulat, pot sta o lună şi jumătate fără să încaseze aceste prime şi sporuri importante. Blocarea tuturor achiziţiilor guvernamentale care nu sunt de extremă urgenţă. Stoparea imediată a dezmăţului bugetar la final de mandat", a mai spus liderul social-democrat.

Mircea Geoană consideră că Bugetul pentru 2009 ar trebui realizat şi adoptat după ce se va constitui noul Parlament, iar viitorul Cabinet va fi învestit.

"Legea Bugetului de stat pe următorii ani nu poate fi făcută de un Guvern care se află în vrie şi care a pierdut hăţurile economice şi sociale din România. De aceea, bugetul trebuie făcut de către viitorul Parlament şi opinia noastră este că imediat după alegerile din 30 noiembrie şi după 13 decembrie, când noul Parlament intră din punct de vedere constituţional în vigoare, după alegerea Guvernului trebuie o sesiune imediată pentru adoptarea bugetului", a mai spus Geoană.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici