- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană, convins că Vanghelie nu va candida la şefia PSD la Congresul după prezidenţiale
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că, în acest moment, este convins că liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, nu îşi va depune candidatura la preşedinţia PSD, la Congresul organizat după alegerile prezidenţiale.
Geoană, convins că Vanghelie nu va candida la şefia PSD la Congresul după prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto)
Geoană a spus că Vanghelie este ambiţios, dar suficient de realist şi că, din câte cunoaşte, liderul PSD Bucureşti urmăreşte, pentru perioada următoare, o carieră care să privească "o poziţie în structura de conducere a PSD".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebat dacă Vanghelie ar putea fi preşedintele PSD dacă Geoană ajunge la Cotroceni, liderul PSD a spus: "Din câte îl cunosc (pe Vanghelie, n.r.), este un om ambiţios, dar suficient de realist ca să ştie atunci când este de intrat într-o competiţie. Pentru ceea ce urmează după ceea ce sper să fie plecarea la Cotroceni, va fi un Congres al partidului, în care vor exista mai mulţi concurenţi (...) Eu sunt, în acest moment, convins că Vanghelie nu îşi va depune candidatura la acest Congres", a spus Geoană.
Chestionat în legătură cu posibilitatea ca Vanghelie să ocupe funcţia de ministru de Interne într-un Guvern PSD, Geoană a precizat: "Este o decizie a partidului. Nu îmi place să spun cuiva «nu» din start. Nu cred că este momentul acum să facă acest lucru, nu pot să spun unui coleg, unui om, unei fiinţe omeneşti că drumul său este barat în viaţă şi în politică".
Geoană a subliniat, răspunzând unei întrebări, că nu este "dependent" de Marian Vanghelie. "Nu sunt dependent de absolut nimeni. Nu există cineva din sfera finaniară, politică, economică de care să fiu dependent", a spus Geoană.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "Gândul", că nu va candida la şefia partidului dacă Mircea Geoană va câştiga alegerile prezidenţiale, dar va fi "cu mâna pe scaunul preşedintelui".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO