Geoană: Decizia noastră este de a păstra majoritatea constituită, excludem orice colaborare cu PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, după reuniunea CExN, că decizia social-democraţilor este de a merge în continuare cu majoritatea parlamentară constituită şi că este exclusă orice formă de colaborare cu PDL.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Geoană: Decizia noastră este de a păstra majoritatea constituită, excludem orice colaborare cu PDL

Geoană: Decizia noastră este de a păstra majoritatea constituită, excludem orice colaborare cu PDL (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Geoană a precizat că este o decizie unanimă a CExN de a merge în continuare cu majoritatea parlamentară constituită.

"Excludem orice formă de colaborare cu PDL", a spus Geoană, opinând că acesta este un partid complet dependent de preşedintele Traian Băsescu şi care arată că este incapabil să respecte regula democratică minimă.

Liderul PSD a menţionat că vor fi continuate contactele cu cei din majoritatea parlamentară constitută pentru a se prezenta o poziţie consolidată.

El a afirmat că PSD va continua contactele cu UDMR, PNL şi grupul minorităţilor, în scopul menţinerii majorităţii parlamentare create pentru susţinerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier.

Geoană nu a mai avansat numele lui Iohannis drept coagulant al acestei majorităţi şi nici nu a expus un alt obiectiv comun, chiar dacă a menţionat că este "bazată pe încredere" şi "pe un proiect comun".

"Excludem orice formă de colaboare cu PDL, un partid care este complet dependent de actualul preşedinte şi care, prin acţiunea pe care a avut-o în organizarea alegerilor, arată încă o dată că este incapabil să respecte regula democratică minimă pentru un stat de drept", a mai spus Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici