Geoană: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar, profund inamicale; Guvernul să nu tacă

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că declaraţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei despre autonomia Ţinutului Secuiesc sunt "profund neinspirate şi inamicale", menţionând că Guvernul de la Bucureşti nu trebuie să tacă în acest context.

Urmărește
4 afișări

"Ca senator şi ca Preşedinte al Senatului României, dar mai ales ca diplomat, apreciez ca profund neinspirate şi inamicale declaraţiile făcute de Preşedintele Parlamentului Ungariei, domnul Laszlo Kover, sâmbătă, la Târgu Mureş. Auzite din partea unui înalt oficial maghiar, afirmaţii conform cărora «Ungaria sprijină interesul secuilor pentru autonomie», autonomia fiind «justificată» şi «o cerinţă juridică, modernă şi pe deplin cuvenită», sunt în măsură să readucă în atenţia publică tensiuni şi conflicte care pot submina consolidarea unui model altfel încurajator de cooperare bilaterală", susţine Geoană.

El a ţinut să precizeze că Ţinutul Secuiesc nu există.

"Ca Preşedinte al Senatului României, îmi permit să-i aduc la cunoştinţă omologului meu ungar că, din punct de vedere juridic, administrativ şi politic, «Ţinutul Secuiesc» nu există. Orice afirmaţii legate de sprijinirea autonomiei terioriale a unei asemenea entităţi se plasează în afara Constituţiei României şi constituie o încurajare pentru acţiuni ilegitime de punere la îndoială a caracterului unitar al statului român. Prin urmare, mă declar nedumerit de această declaraţie, una neavenită şi dăunătoare bunelor relaţii dintre cele două ţări. Ea este cu atât mai greu de înţeles în contextul tratamentului special acordat reprezentării politice a maghiarilor din România care, începând cu 1997, au fost prezenţi în aproape toate guvernările româneşti", susţine Geoană.

El afirmă că tăcerea deplină şi lipsa totală de reacţie a autorităţilor de la Bucureşti în legătură cu subiectul este nescuzabilă şi nepermisă.

"Cu toată deferenţa posibilă, oficialii români nu au cum să nu răspundă unor declaraţii ale unui înalt oficial maghiar care dovedesc o interpretare originală şi inadecvată a realităţii şi relaţiilor dintre România şi Ungaria. Cum domnul Laszlo Kover reprezintă o voce foarte importantă a Ungariei, consider că este de maximă urgenţă şi importanţă ca Guvernul României, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, să ceară oficial Budapestei clarificări legate de următoarele aspecte: 1. Ce înţelege Ungaria prin «Ţinutul Secuiesc»? 2. Ce înţelege Ungaria prin «autonomia» acestuia, în condiţiile în care acesta nu există, iar autonomia politică a unei părţi a teritoriului statului român este anticonstituţională, ca urmare a articolului 1 al Constituţiei, care, foarte important, nu poate fi modificat nici măcar prin referendum? 3. Ce acţiuni are în vedere Ungaria pentru a «sprijini» această autonomie?", afirmă Geoană.

El îşi exprimă speranţa că responsabilitatea va continua să caracterizeze atât relaţiile dintre România şi Ungaria, cât mai ales acţiunile oficialilor celor două state.

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a declarat, sâmbătă seară, la Târgu Mureş, unde a primit premiul "Gabor Aron", din partea CNS, că statul ungar sprijină dorinţa de autonomie, iar ceea ce vrea Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) este "legal, corect şi modern", este "viitorul naţiei şi porunca lui Dumnezeu".

Preşedintele Parlamentului Ungariei a spus că dorinţa de obţinere a autonomiei este întemeiată şi din punct de vedere moral, "corespunde voinţei Creatorului şi voinţei oamenilor", iar maghiarii trebuie să aibă încredere în "succesul politicii naţionale".

"Avem încredere în forţa noastră, cerem doar drepturile care ni se cuvin în mod firesc", a mai spus Kover, subliniind că premiul primit nu îl consideră o recunoaştere a meritelor sale, ci o "indicaţie pentru viitor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici