- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: Depunerea unei moţiuni de cenzură în cazul asumării Codului Muncii este obligatorie
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, joi, la Craiova, că forma dezbătută a Codului Muncii este "periculoasă" pentru echilibrul social şi reprezintă o încurajare la "haos şi abuz", el apreciind că depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului este "obligatorie".
Geoană: Depunerea unei moţiuni de cenzură în cazul asumării Codului Muncii este obligatorie (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Mircea Geoană a susţinut, într-o conferinţă de presă la Craiova, că actuala formă a Codului Muncii, propusă de Cabinetul Boc, va afecta negativ milioane de salariaţi din România. "Un subiect acut pentru milioane de români îl reprezintă dezbaterile pe Codul Muncii şi la legislaţia privind dialogul social. Vă vorbeşte un om care are suficiente informaţii să vă spună că ceea ce se pregăteşte din partea Guvernului va afecta în mod negativ, dacă se va ajunge la formula Guvernului, milioane şi milioane de salariaţi din România, din sectorul privat şi din sectorul public", a afirmat Geoană, citat de corespondentul MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Preşedintele Senatului apreciază că legislaţia muncii, aşa cum este propusă de Guvernul Boc, creează "disproporţie" în raportul dintre angajaţi şi marile corporaţii. "Propunerile pe care Guvernul le avansează şi asupra cărora vrea să-şi asume răspunderea riscă să aducă elemente de fragilizare suplimentară a salariatului român. Riscă să aducă tensiuni sociale semnificative şi să pună în situaţii de disproporţie de raport de forţe între omul obişnuit, care lucrează undeva într-o corporaţie transnaţională, într-un trust media, în raport cu marele capital", a spus Mircea Geoană.
El susţine că propunerile Guvernului încurajează "haosul", putând fi periculoase pentru "echilibrul social". "Propunerile Guvernului aruncă legislaţia muncii într-o extremă ultra-ultra neoliberală, care este periculoasă pentru echilibrul social şi pentru interesul economic, inclusiv al marelui patronat din România. Este o încurajare la haos, tensiune socială şi abuz", a mai spus preşedintele Senatului.
Geoană afirmă că, în condiţiile asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, depunerea unei moţiuni de cenzură de către opoziţie este "obligatorie". "Evident, moţiunea de cenzură din partea opoziţiei este obligatorie. Trebuie să spunem însă partenerilor sociali, care nu au ajuns încă la o înţelegere cu Guvernul, că, în condiţiile schimbării de Guvern, acest Cod al Muncii nu va rezista în forma pe care Guvernul vrea s-o impună azi", a mai spus Mircea Geoană.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, înaintea unei întâlniri între lideri ai Uniunii Social Liberale şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, că partidele din opoziţie vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul va promova Codul Muncii prin angajarea răspunderii în Parlament.
Premierul Emil Boc a anunţat, luni, că liderii coaliţiei de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO